Sheriff, Petrocub și Zimbru și-au aflat potențialii adversari din turul 3 preliminar al cupelor europene
-
21 Iulie 10:05
Ieri, 20 iulie, la Nyon, Elveția, a avut loc tragerea la sorți pentru runda a treia preliminară a celor trei competiții intercluburi europene.
Dacă va trece de Maccabi Tel Aviv din Israel în runda a doua de calificare a Ligii Europa, Sheriff va juca în turul III preliminar cu învingătoarea meciului Qarabag (Azerbaidjan) - CSKA Sofia (Bulgaria). Prima manșă este programată pentru 6 august, în Republica Moldova, iar returul se va disputa pe 13 august, în deplasare, transmite Federația de Fotbal din R. Moldova.
În cazul în care FC Sheriff va fi eliminată din Liga Europa, deținătoarea Cupei Orange își va continua parcursul în Liga Conferinței, unde va întâlni învinsa duelului St. Gallen (Elveția) - Benfica (Portugalia). Prima manșă este programată pe teren propriu, pe 6 august, iar partida retur se va disputa pe 13 august, în deplasare.
Campioana R. Moldovei, Petrocub Hîncești, își continuă parcursul european în turul al doilea preliminar al UEFA Conference League, unde va întâlni formația Borac Banja Luka din Bosnia și Herțegovina. Prima manșă se va disputa în deplasare, pe 23 iulie, la Gradski Stadion Banja Luka, cu începere de la ora 21:30 (ora Moldovei), iar returul va avea loc pe Stadionul Zimbru din Chișinău, pe 30 iulie, de la ora 20:00.
În cazul în care va trece de Borac Banja Luka, Petrocub va evolua în turul al treilea preliminar al competiției, unde va întâlni câștigătoarea duelului Vitebsk (Belarus) - Sutjeska (Muntenegru). Prima manșă este programată în Republica Moldova, pe 6 august, iar returul se va disputa pe 13 august, în deplasare.
La rândul său, FC Zimbru Chișinău intră direct în turul al doilea preliminar al UEFA Conference League, unde o va întâlni pe deținătoarea Cupei Armeniei, Noah. Prima manșă se va disputa pe 23 iulie pe stadionul Zimbru din Chișinău, de la ora 20:00, iar returul va avea loc pe stadionul Abovyan City din Armenia, cu începere de la ora 19:00 (ora Moldovei).
Dacă va depăși formația armeană, Zimbru va evolua în turul al treilea preliminar, unde va întâlni câștigătoarea duelului BATE Borisov (Belarus) - Sion (Elveția). Prima partidă se va disputa în Republica Moldova, pe 6 august, iar returul este programat pentru 13 august.

