Kim Jong Il, conducătorul celui mai izolat stat din lume, a murit

  • 04 Iulie 2013 14:40
Kim Jong Il, conducătorul celui mai izolat stat din lume, a murit

Kim Jong Il, conducătorul celui mai izolat stat din lume, Coreea de Nord, a încetat din viață sâmbătă, a anunțat luni, 19 decembrie, televiziunea de stat din acea țară. Circumstanțele morții lui Kim sunt neclare, autoritățile afirmând că a murit de epuiza

Kim Jong Il, conducătorul celui mai izolat stat din lume, Coreea de Nord, a încetat din viață sâmbătă, a anunțat luni, 19 decembrie, televiziunea de stat din acea țară. Circumstanțele morții lui Kim sunt neclare, autoritățile afirmând că a murit de epuizare în timpul unei călătorii cu trenul său.

Succesor al lui Kim Jong Il a fost desemnat fiul său, Kim Jong Un, personaj puțin cunoscut în afara țării și adus în atenția publicului nord-coreean relativ recent, când se pare că s-a decis că îi va urma tatălui său. Kim Jong Undevine astfel cel de-al treilea reprezentant al dinastiei Kim la conducerea Republicii Populare Democrate Coreene, pe locul ocupat anterior de bunicul său, Kim Ir Sen, și apoi de tatăl său, Kim Jong Il. Între timp, în Corea de Nord continuă manifestările de doliu național, televiziunea oficială transmițând imagini cu mii de oameni care plâng, în stradă, moartea lui Kim Jong Il.

Vlad Țurcanu are o scurtă biografie a recent dispărutului dictator corean:

Kim Jong Il s-a născut pe 16 februarie 1941, în localitatea Viațkoie, lângă Habarovsk, în Uniunea Sovietică, într-o tabără de refugiați din fața trupelor japoneze. Pe lângă numele său corean, în certificatul de naștere figurează și cel rusesc, Iurii Irsenovici Kim. Fiu al primului lider comunist al Coreei de nord, Kim Ir Sen, el a deținut încă din tinerețe, numeroase funcții la nivel de partid. A fost președintele Comisiei de Apărare Națională, cea de-a doua poziție în stat după cea a tatălui său, comandantul Armatei Populare și secretarul Partidului Muncitoresc. În anul 1994 a devenit primul om în stat, în urma decesului tatălui său.

Ca lider al partidului unic, a continuat politica tatălui său, menținând Corea de Nord ca simbol al totalitarismului comunist și al dictaturilor absolute. Din punct de vedere economic, țara a rămas în timpul conducerii lui Kim Jong Il una dintre cele mai sărace din lume, traversând chiar o criză umanitară de proporții în a doua jumătate a anilor 90, din cauza lipsei de alimente. Potrivit statisticilor organizațiilor umanitare, peste 600.000 de oameni și-au pierdut viața din cauza foametei, care a fost eradicată în urma intervențiilor internaționale.

În perioada de după căderea comunismului în Europa și-a găsit aliați strategici în Rusia și China, singurele mari puteri care au colaborat cu Phenianul într-o perioadă în care lumea occidentală a izolat Corea de Nord.  Moartea lui Kim Jong Il a întrerupt negocierile dintre Phenian și Washington, pe tema dezarmării nucleare a Coreei de Nord, țară considerată a fi una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității regionale și chiar globale.

Audio: Relatează Vlad Țurcanu

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
12,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:76 %
Vint:0,51 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău