Iulian Chifu | PDM și Vladimir Plahotniuc nu s-au implicat în negocierile pentru guvernare, expunându-i pe ceilalți unor greșeli și așteptând să culeagă rezultatele acestora (Revista presei)

  • 22 Mai 2019 09:23
Iulian Chifu | PDM și Vladimir Plahotniuc nu s-au implicat în negocierile pentru guvernare, expunându-i pe ceilalți unor greșeli și așteptând să culeagă rezultatele acestora (Revista presei)

Revista presei - 22 mai.

Ziarul Național comentează că „sesiunea specială a Parlamentului, la care Blocul „ACUM” i-a invitat pe cei 35 de deputați socialiști, s-a încheiat fără să se fi început. Președinta PAS, Maia Sandu, a declarat că cei care nu au răspuns invitației să-și asume declanșarea alegerilor anticipate și menținerea la puterea a actualului regim

La rândul său, liderul Partidului Platforma DA a declarat că activitatea Parlamentului este blocată și cu scopul de a lăsa incertă organizarea alegerilor locale, reține Ziarul de Gardă. Andrei Năstase a anunțat organizarea unor eventuale proteste.

Blocajul politic este cauzat de interesele absolut divergente ale formațiunilor politice, atenționează comentatorii politici, la TVR Moldova. În opinia lui Anatol Țăranu, interesul blocului ACUM este să încerce să promoveze programul său politic în condițiile când nu are suficiente resurse pentru a realiza acest program de unul singur, iar PSRM se bate pentru președintele Igor Dodon, care este resursa principală a partidului.

Analistul Iulian Chifu observă, într-un editorial pentru Deschide.md, că PDM și Vladimir Plahotniuc nu s-au implicat în negocierile pentru guvernare, expunându-i pe ceilalți unor greșeli și așteptând să culeagă rezultatele acestora în alegerile anticipate. Pe de altă parte, PDM/Vladimir Plahotniuc are și tema responsabilității în sarcină. Autorul se referă la situația actuală și ce a făcut ca lucrurile să ajungă aici. Ce gesturi și decizii din trecut au făcut ca să acumuleze atâta ură la vot. Ce acțiuni au izolat partidul, președintele PDM, dar chiar și Republica Moldova față de UE și chiar SUA. Dar responsabilitatea cea mai importantă rămâne aceea de a da Republicii Moldova o majoritate și un guvern. Nu oricum, nu cu oricine, ci în varianta cea mai favorabilă și avantajoasă statului, scrie autorul.

Probabilitatea alegerilor anticipate este de 99%, declară președintele formațiunii  „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, într-o emisiune la TV8. În opinia lui, în cazul unor alegeri anticipate, Partidul Socialiștilor va acumula maxim 20-22 mandate, mult mai puțin decât în actualul Parlament, spune acesta, citat de IPN. Renato Usatîi crede că partidul său poate să obțină minim 15 mandate în legislativ, dacă el va reveni în Republica Moldova, unde ar putea fi arestat. El a declarat că trebuie să calculez foarte bine pentru că în acest caz este vorba și de politică, dar și de viața sa personală.

Cotidianul reține declarația lui Usatîi precum că în Rusia s-au făcut presiuni asupra lui pentru a susține PSRM în alegeri. Președintele Partidului Nostru și fostul primar al orașului Bălți, Renato Usatîi, susține că în 2018, în perioada pre-electorală, anumite structuri de forță din Federația Rusă au făcut presiuni asupra sa să-și tempereze retorica împotriva președintelui Igor Dodon și a Partidului Socialiștilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău