Proaspăt întoarsă din România, am mers acolo entuziasmată, fericită și atât de dornică de a face rost de cărți multe și bune, încât am luat cu mine o torbă. Una mare și încăpătoare. Să-mi ajungă.

 

Ajunsă la această expoziție de carte mi-am dat seama aproape imediat că este una foarte modestă, că oferta  nu este dintre cele mai mari. Am văzut și cărți bune, nu zic, dar majoritatea cărților expuse erau, în opinia mea, un fel de cărți din categoria „noi nu prea avem nevoie de ele de aceea vi le dăm la reducere, dragi cititori și ne spălăm pe mâini cu acest eveniment.”

 

Încă de la intrare, cu ochiul meu abil și obișnuit deja să detecteze rapid o carte de calitate, am încercat să analizez ce cărți sunt expuse la un eveniment atât de important cum este un salon de carte, care devine mai important, dacă-l mai numești și „internațional.” Am dat de cărțile de la Adevărul, cărți pentru copii, cărți religioase, cărți pe teme istorice abstracte, monografii, cărți pentru pregătirea de bacalaureat, cărți nuștiudecare, cărți în limba rusă, cărți-biografii ale unor persoane despre care nu am auzit niciodată și nu numai. „Ce tristă poveste!” mi-am zis. Am mers mai departe și abia la a opta masă din cele circa 13 aflate în acea sală am reușit să dau de niște lecturi „omenești”, în limba română. Spre bucuria mea amară tocmai aici a trebuit să ajung că să-i găsesc pe Orhan Pamuk pe care-l căutam demult, pe Saramago de care auzisem lucruri bune și-l vroiam în biblioteca mea, pe Paul Goma și pe Nabokov cu „Lolita” lui încântătoare. 

 

Bucuria mea nu a durat însă prea mult, pentru că mi-am dat seama că de Nabokov nu voi mai avea parte, întrucât erau numai câteva exemplare, ultimul fiind cumpărat chiar înaintea mea. În alte săli am găsit cărți bune și foarte bune, doar că unele erau în câte-un singur exemplar, ori costau o întreagă avere pentru buzunarul meu de studentă.

 

„Ce tristă poveste”, mi-am spus înc-o dată... 

 

Până la urmă am ieșit touși cu o torbă plină de cultură de la SIC. Mi-am luat acasă „Diplomația” lui Kissinger, „Ferește-mă, Doamne de prieteni” a lui Larry Watts, „Zăpada” lui Orhan Pamuk, „Evanghelia după Isus Cristos” de Saramago și „Inima de câine” a lui Bulgakov. Am cheltuit pe 5 cărți mai mult de 700 de lei. Am rămas cu 10 lei în buzunar, dar mi-am luat „cărțile”-n spate (a se citi „cultura”) și m-am dus acasă-ngândurată.

 

Concluziile, pe care le trag sunt pe cât de clare pe atât de dureroase. Acestea definesc mai multe probleme legate de cartea în limba română prezentă în Republica Moldova. În primul rând, în opinia mea, în librăriile din Moldova sunt prea puține cărți adevărate, ale autorilor consacrați și valoroși și prea multe rafturi care abundă de titluri ieftine, gen: „Cum să devii milionar”, „Fericirea în 7 pași”, „Cum să devii un bun lider”, „Cum să fii un om de succes” și multe altele de felul acesta, pe care nu le mai pot suporta din cauza numărului impunător de exemplare în care sunt, în comparație cu un Nabokov sau un Bukowski, cu un Harrer, sau un Balas, pe care ai toate șansele să nu-i găsești deloc.

 

Avem puțină carte românească în Moldova. Și puțină carte în limba română. Mă conving de acest lucru de fiecare dată când, de exemplu, având o listă bibliografică de la facultatea de jurnalism la care învăț, sunt nevoită să-mi caut cărțile necesare în România pentru a mă pregăti eficient. Acasă nu-s. Cartea în limba română-i puțină și atunci când intru în librăriile din Chișinău. Știu cu tristețe deja, că acolo, dau mai curând de cărți în limba rusă de tot felul, cărți motivaționale ieftine și de prost gust și nu găsesc cărți din acelea care ar putea să mă cultive și să mă educe, să mă provoace la discuții interioare și să-mi opereze schimbări serioase în conștiință. 

 

Ce tristă poveste, îmi spun. Dar, mă gândesc totodată că în ciuda tuturor carențelor, problemelor, cine va vrea cu adevărat să citească va găsi și cărți, și mijloace și oameni de la care să împrumute cărțile și timp pentru a le returna și a spune-un „mulțumesc pentru cultură”!