În R. Moldova va fi organizată Săptămâna Internațională a Educației Financiare
-
19 Martie 2023 11:45
În perioada 20-26 martie, Ministerul Finanțelor împreună cu instituțiile subordonate vor organiza o serie de activități în contextul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare (Global Money Week). Acțiunile au drept scop conștientizarea importanței și rolului educației financiare, transmite MOLDPRES.
Potrivit instituției, activitățile sunt susținute de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și implică 176 de țări. Ministerul Finanțelor s-a alăturat acestei inițiative, pentru prima dată, în anul 2021.
Astfel, în cadrul săptămânii, sub genericul „Public Finance Talks”, ministrul Finanțelor Veronica Sirețeanu va merge în două licee și patru universități din Chișinău, unde va avea discuții cu elevi și studenți despre finanțele publice. La fel, oficialul va ține un discurs la primul Forum Național de Educație Financiară din Republica Moldova, organizat de Banca Națională a Moldovei. Ministrul va vorbi despre rolul autorităților în procesul de educație financiară și ce trebuie să facă acestea ca cetățenii să înțeleagă mai bine conceptele financiare.
Totodată, Serviciul Fiscal de Stat și-a planificat organizarea unei sesiuni de dezbateri cu participarea elevilor de la Liceul Teoretic „Aristotel”, dedicată mecanismului desemnării procentuale (mecanismul 2%). De asemenea, Serviciul Vamal va organiza sesiuni de informare, vizite și excursii în teritoriu pentru liceeni și studenți din Cahul, Bălți, Rezina, Chișinău, Râșcani și Căușeni. Funcționarii de la vamă vor discuta cu tinerii despre rolul, misiunea, valorile și atribuțiile Serviciului Vamal.
Activitățile se desfășoară în cadrul campaniei naționale de educare financiară „Bugetul Public este Bugetul tău", coordonată de Ministerul Finanțelor, Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe și Agenția de Achiziții Publice.
Săptămâna Internațională a Educației Financiare este o mișcare globală de creștere a nivelului de educație financiară în rândul tinerilor. Tema proiectului în anul curent este „Planifică-ți banii, plantează-ți viitorul”.