Ilan Șor nu poate fi tras la răspundere, chiar dacă amenință jurnaliștii, afirmă procurorul de Chișinău

  • 03 Noiembrie 2018 08:29
Ilan Șor nu poate fi tras la răspundere, chiar dacă amenință jurnaliștii, afirmă procurorul de Chișinău

Primarul de Orhei, Ilan Șor, nu va fi tras la răspundere pentru amenințările lansate în adresa jurnaliștilor. Ștefan Șaptefrați, șeful Procuraturii Chișinău, a declarat pentru Agora.md că faptele comise de către edil nu ar fi prevăzute de legea penală ca infracțiune. 

„La data de 3 septembrie, a fost luată o hotărâre și s-a respins pornirea urmării penale. În amenințările sale nu există fapta infracțiunii”, a spus Ștefan Șaptefrați, citat de Media-Azi.

Organizațiile neguvernamentale de media și-au exprimat anterior îngrijorarea în legătură cu afirmațiile cu caracter amenințător la adresa jurnaliștilor ale lui Ilan Șor și au amintit că amenințările și tonul ultimativ față de jurnaliști pot fi asimilate unei încercări de a impune cenzura în mass-media.

Ulterior, câteva organizații din domeniul protecției drepturilor omului s-au arătat solidare cu jurnaliștii. Reprezentanții ONG-urilor din domeniul protecției drepturilor omului au solicitat procurorilor să investigheze declarațiile făcute de Ilan Șor sub aspectul incitării la ură. Printre semnatari au fost Amnesty International Moldova, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Centrul de Informații GENDERDOC-M, Promo-LEX, RCTV Memoria.

În secvența video postată pe 20 iulie, în ziua unui protest organizat de către Ilan Șor, politicianul susține că, odată cu venirea sa la putere, va aplica în raport cu jurnaliștii incomozi (pe care îi identifică vag ca fiind „plătiți să scrie mizerii despre oameni”) o eventuală lege a lustrației.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:0,51 m/s
Thu
17
Fri
18
Sat
15
Sun
5
Mon
5
Arhivă Radio Chișinău