ANI a depistat aproape un milion de lei nejustificați în averea unei șefe de serviciu de la Inspectoratul de Probațiune
-
23 Iunie 16:54
Autoritatea Națională de Integritate a depistat o avere cu proveniență nejustificată de aproape un milion de lei în cazul unei șefe de serviciu din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune. Potrivit instituției, în urma verificărilor, a fost constatată o diferență de 971 803 lei între veniturile obținute, cheltuielile efectuate și bunurile deținute de funcționară și un membru al familiei, transmite IPN.
Potrivit actului de constatare emis de ANI, controlul averii și intereselor personale a vizat perioada noiembrie 2017 – noiembrie 2025 și a scos la iveală nedeclararea unor bunuri mobile și a unor economii în numerar, precum și existența unei averi considerate nejustificate în cazul șefei Serviciului contabilitate, Tamarei Negrescu și al unui membru din familie.
Inspectorii au stabilit că cea mai mare diferență a apărut în anul 2021, după procurarea unui apartament și a două locuri de parcare, valoarea totală a investițiilor depășind posibilitățile financiare demonstrate de funcționară și familia sa. În cadrul procedurii, Tamara Negrescu a declarat că bunurile imobile au fost achiziționate în tranșe și că o parte din fondurile utilizate au provenit din împrumuturi acordate de rude apropiate, inclusiv de părinții soțului, fratele soțului și fratele său. Ea a susținut că aceste sume au fost oferite în cadrul unor înțelegeri familiale și au fost folosite pentru achitarea ratelor aferente apartamentului.
ANI însă a respins explicațiile acesteia, motivând că nu au fost confirmate prin probe suficiente și a constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. Agenția a dispus transmiterea cauzei în instanță pentru examinarea posibilității confiscării averii nejustificate și a aplicat interdicția de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de trei ani, după rămânerea definitivă a actului de constatare.

