Grănicerii transnistreni asigură protecția contrabandiștilor (REVISTA PRESEI)
-
27 Iulie 2019 14:55
Grănicerii transnistreni asigură protecția contrabandiștilor, susține fostul reprezentant al Chișinăului în Comisia Unificate de Control, Ion Leahu, într-un interviu pentru Jurnal de Chișinău.
„Evident, acești militari, milițieni, vameși, grăniceri sunt amplasați acolo ca să asigure protecția contrabandiștilor loiali regimului și să împiedice concurența sănătoasă a oamenilor care dezvoltă o afacere. Deseori agenții economici de pe malul drept al Nistrului au reclamat faptele la care s-au dedat aceste posturi de grăniceri”, susține Ion Leahu. El crede că autoritățile ar trebui să dea dovadă de mai multă voință politică astfel încât oamenii să le simtă sprijinul în soluționarea acestor probleme.
Fostul reprezentant al Chișinăului în CUC mai spune că posturile militare din regiunea transnistreană nu servesc la protecția securității populației, ci la înăsprirea vieții oamenilor.
Într-un editorial pentru Ziarul de Gardă, intitulat „Noua putere: între lași și traseiști”, Aneta Grosu califică drept dezgustător felul în care unele persoane care au servit fosta guvernare, renunță la funcții, mandate și încearcă să devină vizibili, cochetând abil cu noua putere.
„În aceste condiții, important e ca guvernarea nouă, dacă vrea să nu plodească în rândurile sale trădători, să se detașeze de intențiile transfugilor de a se asocia cu cei care azi sunt la putere. Transfugii rămân transfugi, orice li s-ar întâmpla”.
Autoarea amintește despre un grup de primari din raionul Dondușeni, care au părăsit de curând Partidul Democrat, dar și despre deciziile recente ale unor instituții din domeniul justiției.
„Zilnic, la orice pas, urmărim scene de lașitate și de lingușeală dezgustătoare care, din păcate, nu pot fi taxate nici de legi, nici de decizii judiciare(…)E dificil, dar e mare nevoie ca cei care ne-au promis că vor guverna onest, transparent și deschis, să nu se bucure și să nu accepte deciziile lașe ale celor care încearcă să-i măgulească și să-i flateze cu orice preț”, conchide Aneta Grosu în editorialul său.
„Cauza lui Plahotniuc trăiește?” se întreabă Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național. El susține că „și Washingtonul, și Bruxelles-ul nu se grăbesc să recunoască ceea ce Moscova anunță periodic, la cel mai înalt nivel, începând cu Putin. Cu cât Moscova repetă mai des că a adus „libertatea” în Republica Moldova, cu atât tăcerea Occidentului e mai semnificativă. Este evident că SUA și UE nu se mândresc prea tare că au fost complicii Rusiei în criza politică de la Chișinău”.
În același editorial, Nicolae Negru, observă că cei de la Blocul ACUM nu sunt mândri de faptul că au venit la putere cu ajutorul Rusiei.
Autorul îndeamnă „să ne uităm mai atent la ce se întâmplă pe scena politică. Maia Sandu și Andrei Năstase se grozăvesc acum că îl vor aduce pe Plahotniuc acasă. Greu de crezut, dacă nu spun de ce l-au lăsat să plece”.