Gazeta de Chișinău/ Lilian Carp, despre creditul rusesc : Acest credit are o dublă destinație: juridică și geopolitică ( Revista presei )

  • 07 Mai 2020 09:20
Gazeta de Chișinău/ Lilian Carp, despre creditul rusesc : Acest credit are o dublă destinație: juridică și geopolitică ( Revista presei )

Revista presei din 7 mai 2020

Soarta politică a lui Igor Dodon este în mâinile Curții Constituționale, titrează Timpul. Dacă CCM va anula Acordul creditului rusesc, este clar că rușii vor stinge „steaua” lui politică, la fel de repede cum au aprins-o în 2011, comentează Silviu Tănase într-un editorial în Timpul. Totodată, autorul aduce mai multe argumente împotriva acestui acord, care nu pot fi ignorate de Curtea Constituțională. El consider că CCM are tot temeiul să anuleze Acordul cu Rusia pentru că acesta vine să știrbească din suveranitatea R. Moldova, care aparține, conform Constituției, poporului. Rusia putinistă nu-i partenerul nostru strategic, ci dușmanul nostru strategic, iar în raport cu Moldova, Rusia acționează ca un stat agresor. Trupele Federației Ruse pe teritoriul R. Moldova staționează ilegal de aproape 30 de ani. O bună parte a regiunilor estice ale Republicii Moldova se află sub ocupație militară rusească. Rusia este țara care a distrus metodic economia RM prin multiplele embargouri și războaie comerciale, pe care le poartă împotriva noastră. În aceste condiții, orice credit dubios din partea unui stat agresor, este de natură să pună în pericol securitatea națională și suveranitatea țării, fiind astfel neconstituțional”, subliniază autorul.

Litvinenco: Rușii au vrut să ne dea toți banii până la 31 mai, dar Pușcuța a insistat cu octombrie, pentru campania lui Dodon, titrează Cotidianul, care îl citează pe deputatul PAS. Sergiu Litvinenco susține că ministrul Finanțelor Serghei Pușcuța este cel care a insistat ca a doua tranșă din creditul rusesc să fie eliberată în toamnă, deși Federația Rusă era gata să pună la dispoziția Republicii Moldova banii încă până la sfârșitul lunii mai. Deputatul mai atrage atenția că hotărârea Guvernului privind acordarea împrumutului este datată cu 13 MARTIE, însă avizele Ministerului Economiei și Băncii Naționale datează cu 23 MARTIE 2020.

„Acest credit are o dublă destinație: juridică și geopolitică, atenționează deputatul Lilian Carp, într-un interviu pt Gazeta de Chișinau. Din punct de vedere juridic, nu există o hotărâre a Guvernului Federației Ruse privind alocarea acestei sume – 200 de milioane de dolari. Este o situație ciudată, pe de o parte, există acest acord, iar, pe de alta parte, nu există o hotărâre la nivel executivului rusesc. Din punct de vedere geopolitic, acest proiect a fost orientat spre construcția drumurilor, și nu pentru salarii și pensii, după cum susține domnul președinte Dodon. El urmează să acopere construcția drumurilor în jurul Aeroportului Internațional Chișinău și al Aeroportul din Ceadâr-Lunga. Drumurile preconizate de Dodon fac legătura și cu obiectivele militare din Zona de Securitate. Un detaliu important este că firmele rusești pot să participe la construcția de drumuri”, observă Lilian Carp.

Ziarul de Gardă relevă detalii din culisele Consiliului Superior al Magistraturii, ai cărui membri dau nume și spun cine sunt „factorii politici” care au fost la sediul instituției și le-au cerut demisia.

Publicația mai scrie astăzi despre două feluri de a ieși din carantină, prin exemplul satului Bălceana și cel al municipiului Chișinău.

De la juristul Ziarului de Gardă aflați care sunt drepturile salariaților în perioada stării de urgență. Tot aici găsiți informații despre pensiile deputaților în anul 2019.

Ziarul de Gardă publică și un interviu cu ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, testat pozitiv la Covid-19, despre circumstanțele în care a fost contaminat, despre angajații diagnosticați cu acest virus și despre amenzile aplicate de polițiști și anulate de instanțele de judecată.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,85
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:3,6 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău