Franța și Spania susțin proiectul european în fața provocărilor actuale

  • 21 Februarie 2017 08:49
Franța și Spania susțin proiectul european în fața provocărilor actuale

Franța și Spania au semnat, luni, 21 februarie, mai multe acorduri la o ședință comună a celor două guverne desfășurată la Malaga.

Dar cel mai important mesaj pe care au dorit să-l transmită premierul Rajoy și președintele Hollande a fost că cele două țări susțin proiectul european în fața provocărilor actuale. Franța caută aliați în perspectiva ieșirii Marii Britanii din Uniune, iar Spania dorește să își recapete locul în rândul statelor importante din Europa după o perioadă de blocaj politic și economic. Astfel, cele două țări împreună cu Germania și Italia pregătesc un summit la Versailles pentru 6 martie la invitația președintelui francez. Migrația a fost o temă discutată de oficialii celor două țări cu mărirea eforturilor pentru primirea refugiaților persecutați și cooperarea cu țările din Africa și de la Mediterană. François Hollande a făcut aluzie la planul lui Donald Trump și a fost ferm, spunând chiar că Europa nu dorește să construiască ziduri pe care să le plătească țările africane, un model propus într-o anumită parte a lumii.

Reprezentanții celor două guverne au mai semnat acorduri privind asistența și ajutorul de urgență în zonele de graniță și folosirea de avioane speciale pentru stingerea incendiilor, dar și declarații comune privind strategia europeană pentru cultura în era digitală și în domeniul sportului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:78 %
Vint:4,12 m/s
Fri
0
Sat
-0
Sun
-0
Mon
0
Tue
0

Ultimele știri

MAE nu deține o evidență nominală a cetățenilor Republicii Moldova aflați în situație de ședere ilegală în SUA. „Suntem pregătiți să acordăm asistență consulară”

Progresele în construcția podului peste Prut de la Ungheni, parte a Autostrăzii Unirii, au fost discutate de oficiali de la Chișinău și București

DOSAR TRANSNISTREAN: „Această zonă care se numește Transnistria nu poate să fie un Kaliningrad” (VIDEO)

Susținerea activă pe care România și Franța o acordă Republicii Moldova, subliniată la București de Emil Hurezeanu și ministrul delegat pentru afaceri europene al Franței

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Igor Dodon nu trebuia să-și implice familia în finanțare politică, și într-o serie de proprietăți sau de afaceri, care nu neapărat ar fi din cei mai transparenți și curați bani (Audio)

A fost semnat acordul de grant prin care BERD va cofinanța interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România

Elevii celor opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană au revenit în sălile de clasă. Ministrul Educației: Se deschide o fereastră de oportunitate pentru a susține mai mult aceste instituții

Igor Grosu: Deschiderea negocierilor cu UE, obiectivul Parlamentului Republicii Moldova în 2025

Ministerul Educației dezminte informațiile potrivit cărora elevii ar urma să învețe online

Franța anunță livrarea primelor avioane de luptă Mirage 2000-5 către Ucraina

Arhivă Radio Chișinău