“Steagul a venit un an de zile cu vaporul. A ajuns greu la noi. Strămoșii mei îmi povesteau că și în America se ajungea foarte greu pe vreme aceea. Se fugea în Franța și de acolo se lua vaporul care făcea cam trei luni până în America. Fratele bunicului meu a reușit să ajungă în America, dar după ce și-a făcut bani a revenit acasă, la Șieu”, a povestit Ioan Gherman, unul dintre angajații Bisericii din Șieu, care are grijă de steagul extrem de prețios care atârnă lângă altar, mândru că și rudele sale din Statele Unite au contribuit la realizarea legendarului steag, scrie Mediafax.ro.

Și rudele preotului care slujește aici, Aurel Macarie, au pus bani pentru realizarea drapelului românesc care a stat ascuns sub dușumeaua vechii biserici din sat vreme de 50 de ani pentru a scăpa de la distrugere.

Și hortiștii, dar și comuniștii l-au căutat ani în șir pentru a-l distruge însă nu l-au găsit. A fost cel mai mare și bine păstrat secret al mici comunități de români din Șieu.

“În Șieu am avut mulți șași și unguri. Exista și un grof ungar, iar familiile de români erau puține și dispersate și lucrau pe moșia grofului. După ce steagul a ajuns în Șieu, a fost sfințit pe 26 septembrie 1920 și folosit la toate adunările publice. Drapelul a participat la toate ceremoniile, toată populația venea să îl admire, fiind văzut ca o relație frumoasă cu America. Și când erau serbări patriotice sau ceremoniale releigioase îl scoteau și ieșeau în țarină, cum se iese la noi, de Rusalii și de Bobotează, să se sfințească apele și pământul. Preotul ieșea cu toți credincioșii din biserică la apă, la sfințire sau la sfințirea holdelor și atunci, se ducea drapelul, de stegar, peste tot”, povestește preotul.

Din Cartea de Aur a Bisericii, dar și de la bătrânii din sat a aflat că tânărul care purta steagul peste tot trebuia să fie unul vredinic de acest lucru. În Cartea de Aur a Bisericii scrie că după sfințitea din 26 septembrie 1920 mai multe familii din sat au donat bani pentru întreținerea acestuia și s-a ales și stegarul.

“Drapelul a fost dat în grija tânărul de buna speranță, Simion Șuteu, care a donat și el 500 de lei”, spune preotul Macarie, citind din Cartea de Aur.

“Nu putea oricine să poarte acest steag. Unul dintre bătrânii care a purtat steagul cândva mi-a povestit că avea un fel de suport, cu o diagonală peste umeri și un brâu ca să-l poată țină pentru că era foarte greu. Cât a fost cu stema regală și cu tot ce-a fost încărcat pe el, era foarte foarte greu și era obositor să-l țină cineva în mâna permanent. Și atunci, aveau acest suport care îi ajutau să-l susțină. Era mândru cine reușea să îl poarte la toată ceremonia”, mai spune Aurel Macarie.

Mândria românilor din sat de a avea un drapel ca niciun altul, din mătase, cu fir de aur și făcut special pentru ei de frații lor din America, nu a fost văzută de la început cu ochi buni de cele 50 de familii de maghiari din sat.

“Ungurii nu vedeau cu ochi buni mândria românilor de a avea acest steag, cu stema regală cusută cu fir de aur pe el. Când a venit ocupația maghiară, după dictatul de la Viena din 1940, când s-a lipit Ardealul de Nord la Ungaria, ungurii căutau drapelul românilor să îl distrugă. Românii l-au ascuns în biserica veche, în fața altarului, sub dușumele. A fost băgat într-o cutie metalică și acolo a fost ascuns”, mai spune preotul.

Locul în care a fost ascuns steagul a fost cel mai bine păstrat secret din comunitate. Nimeni nu a reușit să dea de urma lui, locul fiind știut numai de preotul care slujea la acea vreme în biserica veche din sat și de un singur angajat al bisericii.

“Au venit și l-au căutat cu jandarmii, știau că există acest steag, au venit și l-au căutat în biserică, și pe la case, dar nu și-a putut da seama că este ascuns sub podele. Știau că există dar nu știau exact unde este”, povestește și Ioan Gherman.

După 1944, după ce românii au ieșit de ocupația maghiară, steagul a fost scos iar din ascunzătoare însă nu a putut fi folosit prea mult pentru că s-a instaurat regimul comunist, care nu accepta un steag cu atâta putere asupra unei comunități.

Prețiosul steag s-a întors iar sub podelele vechii biserici din sat unde a stat alți 45 de ani. Și comuniștii l-au căutat ca să îl distrugă, dar nu au dat de urma lui. Între timp credincioșii s-au mutat în biserica din centrul satului pe care au cumpărat-o de la sași, iar steagul a rămas în vechea bisericuță, sub podele.

În anul 1990, de Bobotează, drapelul a fost scos din ascunzătoare și arătat din nou lumii. De atunci se află așezat la loc de cinste în noua biserică din Șieu unde vin sute de oameni, an de an, să îl admire.

„Din păcate, după `89, după ce steagul a fost scos, nu mai avea stema regală pe el. Nu se știe cine a luat-o, era cusută cu fir de aur și era foarte foarte grea”, spune preotul Aurel Macarie a cărui ultima dorință înainte de pensionare este să găsească pe cineva care poate să restaureze prețiostul steag, asupra căruia timpul, dar și condițiile improprii în care a fost ținut și-au pus amprenta.