FOTO | Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la Monetăria Română: „Un pas important în crearea unor proiecte de valoare”
-
27 Iulie 2024 12:56
Dezvoltarea unui parteneriat eficient, cu un accent deosebit pe emiterea monedelor comemorative și jubiliare, pentru promovarea patrimoniului cultural al Republicii Moldova, a fost unul dintre subiectele discutate de membrii delegației Băncii Naționale a Moldovei (BNM), condusă de guvernatoarea Anca Dragu, care s-au aflat ieri, 26 iulie, în vizită de lucru la Monetăria Statului din România.
Potrivit unui comunicat BNM, agenda vizitei a inclus un program de discuții cu reprezentanții Monetăriei despre procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative și despre standardele riguroase de calitate și securitate ce sunt aplicate în fiecare etapă a fluxului.
De asemenea, reprezentanții BNM au avut ocazia să exploreze atelierele de producție ale Monetăriei.
„Această vizită ne oferă o oportunitate excelentă de dezvoltare a colaborării în domeniul colecțiilor numismatice și reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale. Ne propunem să realizăm proiecte de valoare, care să reflecte bogăția patrimoniului cultural al Republicii Moldova și să promovăm aceste valori în rândul publicului larg”, a menționat Anca Dragu.
Banca Națională a Moldovei este singura autoritate care are dreptul să emită monede comemorative și jubiliare pe teritoriul Republicii Moldova.