Expert-Grup | Trecerea la o armată profesională, o inițiativă guvernamentală cu tentă electorală
-
22 Septembrie 2018 13:28
Inițiativa partidului de guvernare și a Guvernului de a eforma Armata Națională este mai curând una cu tentă electorală, decât una bine planificată și argumentată, susține Expert-Grup.
În martie 2018 partidul de guvernare a venit cu inițiativa politică de a reforma Armata Națională. În urma acestei inițiative Guvernul a elaborat și a aprobat Programul „Armata Profesională 2018 - 2021”.
Scopul principal al inițiativei și al Programului aprobat este profesionalizarea Armatei Naționale până în anul 2021, deci trecerea la completarea efectivului doar în bază de contract.
În pofida faptului că o armată profesională prezintă mai multe avantaje, această inițiativă este mai curând una cu tentă electorală, decât una bine planificată și argumentată, constată centrul analitic Expert-Grup, citat de Mold-Street.com
Experții aduc ca argument următoarele considerente:
• Incoerența între documentele strategice de planificare în domeniul apărării. Inițiativa politică de a reforma Armata Națională a venit doar cu câteva luni după aprobarea Strategiei Naționale de Apărare (aprobată de Guvern pe 01.11.2017) în care se menționa că sistemul mixt de completare a forțelor armate se va păstra până în anul 2021.
Această incoerență indică asupra faptului că inițiativa politică nu s-a bazat pe o analiză profundă a sectorului și planurile existente de reformare în acest domeniu și a fost una electorală;
• Lipsa unei analize complexe privind necesitatea reformei militare. Deși la anunțarea inițiativei de reforme a fost menționat o analiză complexă a sectorului și necesităților de reformă, în Programul „Armata Profesională 2018 - 2021” nu este indicat nici o referință la vre-un studiu de fezabilitate pe acest subiect. Sunt referințe doar la unele studii de fezabilitate pe subiecte secundare;
• Programul aprobat nu ia în considerare toate problemele reformei. În documentul aprobat nu sunt indicate clar problemele cu care se va ciocni Armata Națională în procesul de tranziție la modul de completare în bază de contract.
De exemplu, nu sunt formulate problemele și soluțiile pentru Armata Națională ca angajator pe piața muncii, deoarece după trecere la o armată profesionistă ea va intra în competiție cu restul angajatorilor pentru resursele umane. Astfel, nu este analizată cât de fezabil este trecerea la o armată profesională în realitățile economice a Republicii Moldova, inclusiv și din punct de vedere a costurilor bugetare, se arată în studiul Expert-grup.
Din 2021 serviciul militar nu va mai fi obligatoriu
De notat că pe 20 septembrie, în timp ce vizita Baza militară de instruire a Armatei Naționale de la Bulboaca, premierul Pavel Filip a anunțat că în acest an numărul militarilor prin contract a crescut cu peste 300, iar numărul militarilor în termen a scăzut cu 400.
Conform planului, pentru 2019 numărul militarilor în termen va scădea cu încă 1.000, astfel încât, din 2021 serviciul militar nu va mai fi obligatoriu.
„În sfârșit, noi avem o viziune pentru domeniul apărării. Republica Moldova nu poate întreține o armată foarte mare, dar suntem obligați să avem o armată bine pregătită și profesionistă. Și, desigur, îmi doresc să folosiți armele doar în timpul aplicațiilor militare și antrenamentelor”, a spus premierul.