Publicistul, scriitorul și omul politic, Pantelimon (Pan) Halippa, s-a născut la Cubolta, județul Soroca, Basarabia, la 1 august 1883, potrivit volumului ''Dicționar Biografic de Istorie a României'' (2008). 

A urmat cursurile școlii primare din localitatea natală, unde predarea se făcea în limba rusă, apoi pe cele ale Școlii Spirituale din Edineț și ale Seminarului Teologic din Chișinău. După absolvirea acestuia în 1904, s-a înscris la Facultatea de Științe Naturale a Universității din Dorpat (azi Tartu, Estonia), unde absolvenții seminarului erau admiși fără examen, conform volumului ''Pantelimon Halippa neînfricat pentru Basarabia'' (Ion Constantin, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2009). A organizat gruparea ''Pământenia basarabeană'', prin intermediul căreia primea cărți românești.

Izbucnirea primei revoluții ruse din 1905-1907 a făcut să nu-și poată termina studiile. A aderat, student fiind, la greva generală a studenților din Rusia, organizată în sprijinul primei revoluții din Rusia, conform lucrării ''Pantelimon Halippa apostol al Basarabiei. Studii. Documente. Materiale'' (Ion Constantin, Ion Negrei, Chișinău, 2013).

S-a întors la Chișinău, unde a luat legătura cu profesorul Constantin Stere de la Universitatea din Iași, avocatul Emanuil Gavriliță, Ion Pelivan, Paul Gore și boierul Vasile Stroescu, și a participat la înființarea Partidului Național Moldovenesc (PNM). Paul Gore a fost președintele partidului. A fost, totodată, stabilit un program de revendicări naționale. În 1906 a plecat la Moscova, la Congresul Uniunii țăranilor din întreaga Rusie, fiind delegatul țărănimii basarabene. Aici a fost arestat, închis în închisoarea Butîrca, iar apoi eliberat și expediat, în mai multe etape, în Basarabia, consemnează volumul ''Pantelimon Halippa apostol al Basarabiei. Studii. Documente. Materiale'' (Ion Constantin, Ion Negrei, Chișinău, 2013).

A contribuit la apariția primului număr al ziarului "Basarabia" la 24 mai 1906. Era prima publicație în limba română cu caractere latine apărută la Chișinău, care chiar dacă a apărut timp de doar câteva luni a avut un rol proeminent în istoria mișcării naționale din provincia dintre Prut și Nistru. Pantelimon Halippa a fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai luptei pentru desprinderea Basarabiei de Rusia și unirea ei cu România. În paginile ziarului, Pantelimon Halippa a semnat cele mai multe articole. El cerea ca pământul să fie dat poporului care îl muncește, cerea drepturi pentru populația românească, școli naționale în limba maternă, folosirea limbii române de către biserică, judecătorii și instituții locale. Publicarea în ultimul număr al revistei, a poeziei lui Andrei Mureșanu ''Deșteaptă-te române!'', a determinat autoritățile țariste să interzică gazeta.

În toamna anului 1908, a fugit în România. Aici, susținut de Constantin Stere, a urmat cursurile Facultății de litere a Universității din Iași, primind și bursă pentru studii (1908-1912). Lucrarea ''Pantelimon Halippa neînfricat pentru Basarabia'' (Ion Constantin, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2009) notează că i-a avut ca profesori pe ''marii cărturari A.D. Xenopol la istoria românilor, Alexandru Philippide la limba română, Ilie Bărbulescu la limbile slave, Garabet Ibrăileanu la literatură, Ion Petrovici la filosofie, Ion Simionescu la geografie, Petre Râșcanu la istoria veche și Ion Ursu la istoria nouă''.

În această perioadă a colaborat la ''Viața Românească'', unde a avut o rubrică permanentă ''Scrisori din Basarabia'', care s-a alăturat celor mai vechi din Transilvania și Bucovina, dar și la ''Arhiva din Iași'', ''Revista științifică V. Adamachi''. În ''Scrisori din Basarabia'', Halippa a supus atenției o serie de probleme importante, precum studiul limbii române în școlile din Basarabia, crearea unei noi pături de intelectuali, procentul scăzut al funcționarilor români din Basarabia. Și-a îmbogățit experiența publicistică, colaborând și la alte publicații din regat, precum ''Adevărul'', ''Dimineața'' ș.a. De asemenea, a vizitat o serie de orașe, inclusiv capitala, și i-a cunoscut pe ardelenii George Coșbuc și Octavian Goga, pe bucovineanul Iancu Flondor și pe Petre Constantinescu-Iași.

În 1913, a revenit la Chișinău, unde a condus revista "Cuvânt moldovenesc". Revista a tipărit lucrări reprezentative din operele lui Alecu Russo, Vasile Alecsandri, B. P. Hașdeu și Mihai Eminescu, precum și studii și articole pe teme de istorie națională, creând un curent de conștiință românească în Basarabia și peste Nistru. Astfel, Halippa milita pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România.

Activitatea sa politică s-a intensificat. La 3/16 aprilie 1917, Pantelimon Halippa împreună cu Vasile Stroescu, Paul Gore, Vladimir Herța și transilvăneanul Onisifor Ghibu a înființat Partidul Național Moldovenesc. Programul său cuprindea revendicări social-politice (organizarea democratică a țării, împroprietărirea țăranilor) și naționale (obținerea celei mai largi autonomii administrative, judecătorești, bisericești, școlare și economice a Basarabiei). Toate legile care priveau afacerile interne ale Basarabiei trebuiau să fie redactate de Dieta provincială (Sfatul Țării) conform vechilor cutume și nevoilor actuale ale țării. Programul mai cuprindea: introducerea limbii române în administrație, justiție și în școlile de toate gradele, garantarea autonomiei bisericii basarabene, care să fie condusă de un mitropolit român basarabean, organizarea unei armate naționale, încetarea colonizărilor în Basarabia și drepturi pentru românii transnistreni, potrivit volumului ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Pe de altă parte, o mișcare a pornit din centrul armatei, fiind organizată la Odessa, o adunare a soldaților, la care Pantelimon Halippa și Vladimir Herța, au reprezentat Partidul Național Moldovenesc. Adunarea a adoptat programul de autonomie al Basarabiei, cu armată, justiție și școală proprii, singura cale de a ieși din anarhia care copleșea țara.

Pantelimon Halippa a făcut parte din Societatea Culturală Moldovenească reînființată în 1917 și a participat activ la congresele preoților (13-19 aprilie 1917), studenților (20 mai), învățătorilor moldoveni (20-25 mai) și țăranilor (21-24 mai).

A participat la Congresul Ostașilor Moldoveni (20-28 octombrie 1917), unde a adresat cuvinte memorabile: ''Veacuri întregi noi am umblat rătăciți unul de altul, de veacuri întregi pe noi ne întind și ne dezbină vrăjmașii, de veacuri întregi pământul nostru strămoșesc geme sub jugul străin și iată acum, după atâtea răzlețiri, după atâția ani de jale și suferințe, ne-am strâns frații grămăjoară. (...) Grea a fost soarta noastră crudă, lungă a fost noaptea în care am zăcut, dar cum după noapte răsar zorile și lumina zilei ia rândul întunericului, așa și în viața noastră, a neamului moldovenesc, după robie s-a simțit apropierea izbăvirii. Frați ostași! În voi este toată nădejdea noastră. Țara se îneacă în lacrimi și sânge. Vrăjmașii noștri stau la hotare - vrăjmași câtă frunză și iarbă la spatele nostru și înăuntrul țării noastre, dar cei mai mari dușmani sunt în mijlocul nostru. Acesta este neunirea! Frații mei, biruiți acest strașnic dușman și noi vom birui totul''. (''Pantelimon Halippa neînfricat pentru Basarabia'', Ion Constantin, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2009).

Între 21 noiembrie/4 decembrie - 2/15 decembrie 1917 s-au desfășurat, la Chișinău, lucrările Sfatului Țării. În capela palatului Sfatului Țării, episcopul Cetății Albe, Gavriil, a oficiat un Te Deum în limba română și a sfințit drapelul național al regimentului moldovenesc, iar corul protoiereului Mihail Berezovschi a interpretat imnul național ''Deșteaptă-te române!'' și cântecul ''Pe-al nostru steag e scris unire''. N.N. Alexandri, cel mai în vârstă deputat, a deschis lucrările Sfatului Țării, iar apoi Ion Inculeț a fost ales președinte al Sfatului Țării. În prima zi a ședinței au luat cuvântul Ion Inculeț, Petre Erhan, Pantelimon Halippa (ales vicepreședinte), Ion Buzdugan (ales secretar), Vasile Țanțu, Ioan Pelivan, Vasile Herea, Onisifor Ghibu, arhimandritul Gurie Grosu ș.a., care au evocat lupta românilor basarabeni pentru autonomie, limbă, alfabet latin, tricolor, independență, democrație, cultură și școală națională, dreptul la autodeterminare, consemnează volumul ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

În contextul nou creat, Sfatul Țării, devenit organul suprem al puterii de stat în Basarabia și Transnistria, a luat cele mai importante măsuri și hotărâri (apărarea populației de anarhia și jaful soldaților ruși, numirea de comisari în fiecare județ, adunarea dezertorilor și expulzarea lor în Rusia).

Un publicist al vremii consemna următoarele cu privire la Pantelimon Halippa: ''Are o înfățișare impunătoare de luptător; de stat mijlociu, bine făcut, poartă barbă mare, care încadrează fața brăzdată de trăsături energice; în negru și cu ochelari, el iese din cadrul oamenilor de rând. E un vorbitor bun, vorbește limpede, energic, într-o limbă ireproșabilă; tonul din când în când e puțin prea ridicat. Arată că Partidul Moldovenesc a pus mai întâi chestiunea autonomiei și a organizării separate și, printr-o propagandă bine condusă, a ajutat la alcătuirea Sfatului Țării, care este al tuturor popoarelor dintre Prut și Nistru''. (''Pantelimon Halippa neînfricat pentru Basarabia'', Ion Constantin, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2009).

Pantelimon Halippa a redactat și a citit de la tribuna Sfatului Țării, la 2 decembrie 1917, proclamația prin care Basarabia devenea Republica Moldovenească Autonomă. La începutul anului 1918, Pantelimon Halippa se afla în fruntea curentului unionist, având o contribuție esențială la acțiunile care pregăteau unirea Basarabiei cu România. La propunerea sa, la 24 ianuarie 1918 (de ziua Unirii Principatelor Române), Republica Moldovenească Autonomă s-a proclamat independentă.

La 27 martie/ 9 aprilie 1918, Pantelimon Halippa se afla în prezidiul ședinței în cursul căreia Republica Independentă Moldovenească, prin votul Sfatului Țării, s-a unit cu patria mamă România, cu 86 voturi pentru, 3 contra, 13 absenți și 36 abțineri. A votat pentru unirea Basarabiei cu țara. Activismul său politic a fost evidențiat de funcțiile și posturile pe care le-a ocupat în cadrul Sfatului Țării, și anume: vicepreședinte (21 noiembrie 1917-25 noiembrie 1918), președinte (25 noiembrie 1918-18 februarie 1919), membru al Comisiei de Redactare, membru al Comisiei de Declarații și Statute.

A participat ca delegat al Basarabiei la marile momente ale Unirii. A fost prezent la Cernăuți la Congresul General al Bucovinei (15 noiembrie 1918) și la Alba Iulia (1 decembrie 1918), și ''asta a fost cea mai mare bucurie din viața mea, căci am văzut cu ochii mei împlinirea visului poporului român de a fi unit într-o Românie întregită, liberă și independentă'' potrivit lucrărilor ''Dicționar Biografic de Istorie a României'' (2008) și ''Pantelimon Halippa neînfricat pentru Basarabia'', Ion Constantin, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2009.

A fost președinte al Partidului Țărănesc din Basarabia (1918-1921), care a fuzionat cu Partidul Țărănesc (iulie 1921) condus de Ion Mihalache.

Ca o recunoaștere a meritelor sale a primit mai multe funcții de ministru în mai multe guverne: ministru secretar de stat pentru Basarabia în guvernul condus de Alexandru Vaida-Voevod (1 decembrie 1919-13 martie 1920); ministru al Lucrărilor Publice în guvernul prezidat de Barbu Știrbei (4-20 iunie 1927); ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor în guvernul Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928-7 iunie 1930); ministru al Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale în guvernul Iuliu Maniu (13 iunie 1930-10 octombrie 1930); apoi ministru de stat în guvernele Gheorghe Mironescu (10 octombrie 1930-18 aprilie 1931); Alexandru Vaida-Voevod (11 august 1932-19 octombrie 1932); Iuliu Maniu (20 octombrie 1932-13 ianuarie 1933); Alexandru Vaida-Voevod (14 ianuarie 1933-13 noiembrie 1933); precum și senator și deputat (1918-1934).

Pantelimon Halippa a continuat, și după Unire, să manifeste un deosebit interes pentru problemele Basarabiei: a întemeiat Universitatea Populară din Chișinău (18 februarie 1918); Conservatorul Moldovenesc, Societatea Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni, Societatea de Editură și Librărie ''Luceafărul'' din Chișinău (1940), potrivit ''Dicționar Biografic de Istorie a României'' (2008).

Ca parlamentar sau ministru, el nu a încetat să lupte pentru prosperitatea economică, socială și culturală a Basarabiei, scoțând la iveală corupția și abuzurile, luând apărarea, în special, a țărănimii, cea mai prigonită pătură a societății. De foarte multe ori cuvântul său protestatar s-a făcut auzit fie de la tribuna parlamentară, fie la diferite adunări publice, fie în paginile diferitelor publicații ale timpului.

Din 1932 și până în 1945, Pantelimon Halippa a publicat și a condus revista ''Viața Basarabiei'' și ziarul cotidian omonim, editate de Asociația culturală ''Cuvânt moldovenesc''. În lucrarea ''Pantelimon Halippa neînfricat pentru Basarabia'', Ion Constantin, amintind cum era văzută în epocă revista, consemnează: ''ŤViața Basarabieiť de sub direcția dlui Pantelimon Halippa rămâne cu adevărat unica publicațiune în care pulsează sufletul basarabean. Spre deosebire de alte reviste locale, ŤViața Basarabieiť este exponenta culturii și aspirațiunilor sociale și intelectuale a provinciei dintre Prut și Nistru''. A fost cea mai completă și mai bine realizată publicație apărută în Basarabia din întreaga perioadă interbelică''.

A fost ales deputat în județul Lăpușna, în urma activității desfășurate în cadrul Partidului Național Țărănesc, în special cu ocazia alegerilor din noiembrie 1937. La sfârșitul anului 1937 a fost ales vicepreședinte al partidului, alături de Mihai Popovici, Ion Mihalache și dr. N. Lupu.

A devenit membru corespondent al Academiei Române la 15 octombrie 1918. A fost exclus din ''noua'' Academie a RSR în 1948, fiind repus în drepturi la 2 februarie 1990.

A fost decorat cu ordinele: Ferdinand I în grad de Mare Ofițer; Coroana României în grad de Mare Cruce; Serviciul Credincios în grad de Comandor; medaliile: Crucea de Război, Peleș ș.a.

Pantelimon Halippa a publicat peste 280 de poezii, din care o parte au fost publicate în revista ''Viața Basarabiei'', pe care a condus-o între 1932 și 1945, precum și în alte publicații, precum volumul de poezii ''Flori de pârloagă'' (1921). Totodată este autorul unor traduceri poetice, schițe, memorii ș.a. În 1908, el a tipărit prima carte literară din Basarabia - ''Pilde și povețe'' - cu caractere chirilice. A mai publicat: ''Scurtă schiță istorică asupra Basarabiei până la alipirea ei de Rusia'' (1914), ''O cuvântare'' (1924), ''Testament pentru urmași'' (postum, 1991, împreună cu Moraru Anatolie), potrivit ''Dicționar Biografic de Istorie a României'' (2008).

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, transmiterea notelor ultimative din 26 și 27 iunie 1940, de către guvernul sovietic, prin care România era nevoită să cedeze Basarabia și nordul Bucovinei, intrarea în 1944 a trupelor sovietice în zona de nord-est a țării, articolul 1 al Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, care stabilea frontiera sovieto-română ''în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940 și cu Acordul sovieto-cehoslovac din 29 iunie 1945'', toate aceste evenimente tragice pentru istoria Basarabiei au destrămat ceea ce se făurise la Alba Iulia în 1918, unirea tuturor provinciilor românești, pentru care Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Ion Inculeț, Vasile Stroescu, dr. Daniel Ciugureanu, Onisifor Ghibu și mulți alții, au luptat cu abnegație și spirit de dăruire pentru interesul național.

Aflat la București, după 1940, fruntașul basarabean și-a continuat lupta pentru Basarabia și în contextul instaurării regimului comunist prosovietic în România (martie 1946). Pentru tenacitatea sa și pentru propaganda făcută în fața autorităților comuniste pentru rezolvarea situației în care se afla Basarabia, cerând reîntregirea țării, a fost arestat la 5/6 mai 1950 și închis la Sighet până în 1952, când a fost predat Uniunii Sovietice. Aici a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică. A fost returnat în 1955 guvernului român, fiind din nou închis la Aiud până în 1957. Chiar dacă era atent supravegheat, Pantelimon Halippa a organizat permanent întâlniri cu basarabenii stabiliți în România sau din afara țării, a trimis numeroase memorii unor șefi de stat, precum președintele francez Charles De Gaulle sau cel american, Richard Nixon, între anii 1968-1974, a avut întâlniri cu reprezentanți diplomatici ai unor țări din vest acreditați la București. Între acestea, se remarcă contactele pe care Halippa le-a avut cu diplomatul american Harry Barnes. Totodată, a ținut legătura și cu basarabenii aflați în exil, în Statele Unite și Canada, cerându-le să adopte o poziție realistă și constructivă pentru susținerea interesului național, consemnează volumul ''Pantelimon Halippa neînfricat pentru Basarabia'' (Ion Constantin, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2009).

Pantelimon Halippa a murit la vârsta de 95 de ani, la 30 aprilie 1979, la București, cu credința nestrămutată că ''viitorul nu poate fi decât în folosul unirii Basarabiei cu România. Altfel, această provincie ar fi jertfită pentru niște idei care n-au nici un rost în viața omenirii. Popoarele trebuie să trăiască așa cum le dictează interesul, sufletul și conștiința'', potrivit sursei menționate anterior. 

Sursa: Agerpres