La 10 iunie 1921 se năștea la Vila Mon Repos de pe insula Corfu, prințul Philip al Greciei și Danemarcei, unicul fiu al prințului Andrew al Greciei, fratele mai mic al regelui Constantin al Greciei, și al prințesei Alice de Battenberg (fiica prințului Louis Von Battemberg din dinastia Marilor Duci de Hessen).

Prințul Philip a avut patru surori mai mari: Cecilie, Sophie, Margarita și Theodora.

La 22 septembrie 1922, în contextul războiului greco-turc (1919-1922), regele Constantin I al Greciei a fost forțat să abdice de la tron. Noul guvern bazat pe dictatura militară l-a arestat pe prințul Andrew și l-a executat pe comandantul armatei elene, potrivit www.biography.com. În decembrie 1922, prințul Andrew și familia sa au fost trimiși în exil. Familia regală a ajuns în Franța, unde a locuit într-o suburbie a Parisului, Saint-Cloud. În 1931, prințesa Alice, mama lui Philip a avut o serioasă cădere nervoasă, care a dus în cele din urmă la internarea într-un sanatoriu din Elveția. Familia pentru care prințesa a luptat din greu să rămână unită a început să se destrame, potrivit www.independent.co.uk. Cele patru fiice s-au căsătorit în decursul a nouă luni, mutându-se în Germania. Iar prințul Andrew, care își petrecea timpul cât mai departe de casă, în cele din urmă a plecat la Monte Carlo. Prințul Philip împlinise 10 ani.

Bunica pe linie maternă a lui Philip s-a implicat în educația sa, trimițându-l la unchiul George, marchiz de Milford Haven. Aici a mers la școala pregătitoare Cheam, unde a excelat la activitățile sportive. În toamna lui 1933, Philip a fost trimis în Germania, unde a învățat la o școală înființată de aristocratul german Berthold de Baden, soțul surorii mai mari Theodora și de un profesor evreu Kurt Hahn, secretarul personal al ultimului cancelar imperial al Germaniei. Însă, acesta a fost arestat de către naziști și expulzat în Marea Britanie, chiar înainte de sosirea lui Philip în Germania. Băiatul pre-adolescent a îngrijorat-o pe Theodora, care a luat decizia de a-l trimite înapoi în Marea Britanie, pe coasta Scoției, la o nouă școală Gordonstoun, înființată de același Kurt Hahn, se arată pe www.independent.co.uk. Energic, dur și competitiv, Philip a excelat la hochei, dar și la navigație.

Spre sfârșitul anului 1938, Philip a intrat la Colegiul Regal de Marină de la Dartmouth, devenind expert în navigație. În ianuarie 1940, când începuse cel de-Al Doilea Război Mondial, Philip a ocupat un post pe nava de război HMS Ramillies, ce se afla în Ceylon și era folosită pentru a escorta transporturile australiene spre Marea Mediterană. S-a aflat și în mijlocul luptelor de la Cape Matapan. A devenit sublocotenent, apoi, în 1942, a fost ridicat la gradul de locotenent. Anul următor, în timpul invaziei Siciliei, Philip era comandant secund al navei HMS Wallace. S-a întors în Marea Britanie, în ianuarie 1946, devenind instructor pe HMS Royal Arthur.

În 1939, regele George al VI-lea și regina Mamă Elisabeta au făcut o vizită la Colegiul Regal de Marină, Philip însoțindu-le pe cele două fiice ale cuplului regal, Elisabeta și Margaret. În urma acestei vizite, Philip și Elisabeta au început o corespondență bogată, care s-a întins pe perioada mai multor ani, consemnează www.independent.co.uk.

În vara lui 1946, Philip i-a cerut regelui George al VI-lea mâna Elisabetei. Regele a fost de acord, însă anunțul de logodnă a fost făcut după ce fiica sa a împlinit vârsta de 21 de ani. Pregătindu-se pentru marele anunț, Philip a renunțat la toate titlurile regale grecești și daneze, luându-și numele bunicilor materni Mountbatten.

Logodna lui Philip și a Elisabetei a fost anunțată publicului la 10 iulie 1947. Cei doi s-au căsătorit la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey, ceremonia fiind transmisă lumii întregi pe calea undelor radio. În dimineața căsătoriei, Philip a devenit duce de Edinburgh, conte de Merioneth și baron de Greenwich. Cei doi au patru copii: prințul Charles de Wales, moștenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prințesa Anne (1950), prințul Andrew (1960) și prințul Edward (1964), opt nepoți și cinci strănepoți.

Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Marii Britanii, sub numele de Elisabeta a II-a. În acest context, prințul Philip a fost nevoit să renunțe la serviciul său în marina britanică, înțelegând în acele momente că "prima lui datorie" este de a fi alături de soția sa, regina. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey la 2 iunie 1953, iar ceremonia a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio, însă, pentru prima oară a fost transmisă la televizor în întreaga lume. Reședința principală a monarhilor britanici este Palatul Buckingham din Londra. Philip a devenit prinț al Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord în 1957, titlu acordat de Majestatea Sa, regina Elisabeta a II-a.

Prințul consort Philip a însoțit-o pe regina Elisabeta a II-a de-a lungul celor peste 60 de ani de căsătorie, în vizite de stat în întreaga lume, precum și la numeroase ceremonii oficiale sau activități care impuneau prezența Casei Regale britanice.

Ducele de Edinburgh patronează circa 800 de asociații. Printre acestea se află Fondul Mondial pentru Natură (WWF), la activitățile căruia participă din 1961 și unde deține încă funcția de președinte de onoare. De asemenea, la mijlocul anilor '50, prințul Philip a lansat Premiul internațional pentru tineret Ducele de Edinburgh, cu scopul de a încuraja și a motiva tinerii pentru a deveni implicați într-un program echilibrat cu activități voluntare pentru dezvoltarea personală.

În 2011, cu prilejul împlinirii a 90 de ani, regina Elisabeta a II-a i-a conferit titlul de Înalt Amiral al Marinei Regale britanice. La începutul anului 2015, prințul Philip a primit titlul de cavaler din partea premierului australian Tony Abbott, titlu care recunoaște contribuția adusă Australiei de ducele de Edinburgh, de-a lungul celor 62 de ani de domnie a reginei.