Diverși exponenți ai Moscovei de la Chișinău s-au întrecut la mesaje de felicitare la adresa lui Trump (Revista presei)
-
24 Ianuarie 11:32
Alina Radu scrie într-un editorial în ZDG cum oamenii lui Putin de la Chișinău caută simpatia lui Trump. Cu sume enorme plătite unor firme de lobby din SUA, cu mesaje siropoase scrise în limba rusă, cu pașapoarte rusești în buzunar și cu bani obscuri primiți de la Moscova, cu amenințări în adresa susținătorilor Ucrainei de la Chișinău – politicienii putiniști din R. Moldova îl salută pe noul președinte al SUA.
Autoarea a atras atenția la comentarii, felicitări, mesaje și a descoperit un trend care trebuie explicat: diverși exponenți ai Moscovei de la Chișinău s-au întrecut la mesaje de felicitare la adresa lui Trump. Adică, zilnic îl laudă pe Putin, îi îndeplinesc ordinele, primind bani opaci din Federația Rusă și îl venerează pe Donald Trump, declarând că abia așteaptă să coopereze.
Conturi blocate și restanțe de 190 de milioane lei la plata salariilor la Calea Ferată – un subiect tratat de mold-street. Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova (FSF) anunță că va organiza începând cu luna februarie curent manifestații și greve în fața Parlamentului, Guvernului, Președinției, precum și în toate cele 8 noduri feroviare din țara, pentru a cere o soluționare imediată a problemei restanțelor la salarii, care au ajuns în 2024 la peste 190 de milioane de lei. Președintele Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova, Ion Zaporojan, susține că feroviarii au ajuns la disperare, iar nenumăratele adresări, întrevederi, revendicări înaintate autorităților statului nu au fost auzite, scrie portalul sindicate.md.
Calea Ferată din Moldova se confruntă cu grave probleme financiare deja de mai mulți ani, atât ca urmare a scăderii abrupte a transportului de mărfuri, cât și urmare a unui management prost. Încercările autorităților de a revitaliza întreprinderea nu au dat rezultate notabile.
În plus, războiul agresiv al Rusiei în Ucraina a dus la blocarea transportului de marfuri spre Rusia și alte state CSI și la pierderea unor fluxuri importante de mărfuri. Chiar dacă în 2022 CFM a reușit să obțină un profit și reducerea restanțelor, în special ca urmare a cererii mari de transport de mărfuri din și spre Ucraina, aceasta a fost de scurtă durată, explică Mold-Street.
Chișinăul nu trebuie să cedeze în conflictul energetic, declanșat de Moscova în regiunea transnistreană, pentru că o bună parte a populației de peste Nistru îl așteaptă pe Putin, ca pe un salvator, și acuză autoritățile centrale ale Republicii Moldova că i-ar fi lăsat intenționat fără lumină și gaz. De această părere este Dumitru Iancev, fost judecător la Tiraspol, care relatează în cadrul unui interviu pentru Veridica despre starea de lucruri din enclava secesionistă după 1 ianuarie 2025, când oamenii de acolo reușesc să supraviețuiască doar datorită faptului că această iarnă este mai blândă.
În an electoral, bașcana Guțul pedalează un vechi pont. Anul 2025, declarat al Victoriei în UTA Găgăuzia, titrează Anticorupție.
Bașcana Evghenia Guțul, afiiată blocului Victorie/Pobeda, constituit de oligarhul fugar Ilan Șor, pregătește o serie de acțiuni în masă în 2025. Executivul din regiune a declarat anul 2025 drept „an al aniversării a 80-a de la victorie”.
Pe parcursul anului 2025, în UTA Găgăuzia vor fi organizate un șir de acțiuni cu implicarea masivă a populației. Prin decizia executivului din regiune, anul curent a fost declarat unul al Victoriei în cel de-al doilea război mondial.
„Cum ne putem opune acestui val de minciuni și dezinformare? Desigur, prin adevăr. Locuitorii autonomiei noastre, în special generația tânără, trebuie să știe prin ce încercări teribile au trecut generațiile anterioare, astfel încât astăzi să putem trăi pașnic și fericiți pe pământul nostru", a declarat Guțul, citată de gagauzinfo.md, portal dirijat din umbra de adjunctul bașcanei, Victor Petrov.