Declarația cu privire la importanța Acordului de Asociere la UE, votată de deputați

  • 14 Noiembrie 2013 18:16
Declarația cu privire la importanța Acordului de Asociere la UE, votată de deputați

Potrivit Declarației aprobate, parafarea și apoi semnarea Acordului de asociere și de liber schimb cu UE reprezintă un eveniment istoric pentru parcursul european al țării.

Parlamentul a adoptat, joi, 14 noiembrie, Declarația privind susținerea procesului de integrare a țării, în care exprimă decizia fermă de a urma calea integrării europene și se angajează să edifice o societate democratică bazată pe statul de drept. Deputații comuniști nu au participat la vot. 

Potrivit Declarației aprobate, parafarea și apoi semnarea Acordului de asociere și de liber schimb cu UE reprezintă un eveniment istoric pentru parcursul european al țării. De asemenea, Parlamentul se pronunță pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni. 

Deputații comuniști nu au participat la vot motivând că nu cunosc textul viitorului acord de asociere. Aceștia au criticat din nou actuala guvernare susținând că nu ar întreprinde nimic pentru europenizarea Republicii Moldova. 

Pe de altă parte, șeful legislativului Igor Corman, autorul inițiativei s-a arătat surprins de faptul că PCRM, care acum câțiva ani promova ideea integrării europene și-a schimbat poziția. El a accentuat însă că procesul de integrare europeană are un caracter ireversibil.

Declarația parlamentului a fost adoptată în contextul în care peste două săptămâni Republica Moldova urmează să parafeze Acordul de asociere cu Uniunea Europeană care îl va cuprinde și pe cel de liber schimb. De asemenea, Republica Moldova negociază în prezent și posibilitatea anulării regimului de vize pentru statele membre ale comunității europene.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina credinței
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:2,57 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău