Criza migrației | Țările membre ale UE se angajează să ia "măsuri urgente" pentru a ajuta Italia
-
06 Iulie 2017 18:34
Miniștrii de interne ai țărilor din UE, reuniți la Tallin, s-au angajat joi să ia "măsuri urgente" pentru a ajuta Italia, copleșită de sosirile neîncetate de migranți pe coastele sale, a anunțat Președinția estonă a Consiliului UE, informează AFP.
"Situația din Mediterana Centrală și presiunea pe care o cauzează aceasta asupra Italiei este o sursă foarte mare de îngrijorare pentru toate statele membre" ale UE, subliniază într-un comunicat Estonia, țară ce a preluat recent președinția prin rotație a Consiliului UE.
În timpul acestei reuniuni informale, prevăzută de multă vreme dar marcată de actualitatea ultimelor zile, miniștrii și-au "reafirmat angajamentul de a lua măsuri urgente".
Este vorba, a precizat o sursă europeană prezentă la reuniune, de a pune în aplicare "mai bine și mai rapid" un anumit număr de elemente deja decise în timpul întrevederilor precedente.
"Acesta este un rezultat foarte pozitiv, că președinția și toate cele 28 de state membre se angajează să susțină solidaritatea și responsabilitatea în politica noastră privind migrația", și-a exprimat satisfacția comisarul european pentru migrație, Dimitris Avramoupolos.
De asemenea, trebuie sporite angajamentele luate față de Libia, țară traversată de aproape toți migranții ce încearcă periculoasa traversare a Mării Mediterane, precum și față de țările de origine sau de tranzit ale migranților, a precizat președinția estonă.
Miniștrii au "salutat" de asemenea inițiativa italiană privind impunerea unui "cod de conduită" pentru ONG-urile care desfășoară misiuni de salvare, activitate ce trebuie efectuată "într-un cadru de reguli la care trebuie să se adere".
"Italia esta cea care va face propunerea, în colaborare cu Comisia Europeană și ascultând desigur ONG-urile", a explicat la finalul dezbaterii ministrul italian Marco Minniti.
ONG-urile sunt tot mai des acuzate că, prin operațiunilor lor de salvare pe Marea Mediterană desfășurate foarte aproape de coastele libiene, încurajează migrații să se îndrepte către Europa.
Cele 28 de țări și-au mai fixat drept obiectiv să atingă "rezultate tangibile" în politica de retrimitere a migranților care nu obțin statutul de protecție internațională, politică aplicată deocamdată foarte încet în Europa.
Ministrul italian a recunoscut că problemele mai conflictuale nu au fost abordate, cum este ideea avansată de Italia de a-i repartiza pe migranții salvați în porturile altor state membre. "Este evident că pe marginea acestui subiect există o opoziție dificilă" și "poziții diferite", a admis Minniti.
Franța și Germania au declarat deja că nu vor susține această propunere.