Compania care a importat prin contrabandă, din Emiratele Arabe, peste două milioane de pachete de țigări – trimisă în judecată

  • 25 Mai 2022 12:47
Compania care a importat prin contrabandă, din Emiratele Arabe, peste două milioane de pachete de țigări – trimisă în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a companiei care a introdus ilegal în țară, din Emiratele Arabe Unite, peste două milioane de pachete de țigări, în sumă de peste 7,7 milioane lei.

În cadrul urmăririi penale, sub conducerea PCCOCS, ofițerii Serviciului Vamal au scos în vileag faptul că la importarea țigărilor, a fost folosită o licență care permitea introducerea în țară doar a produselor din tutun care aveau aplicate pe pachet timbre de acciză, pe când în cazul lotului capturat, pachetele nu erau timbrate.

Drept urmare, procurorii PCCOCS au trimis în judecată compania pentru infracțiunea de contrabandă, care potrivit legii se pedepsește cu amendă de până la 550.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea acesteia. Totodată, la solicitarea procurorilor PCCOCS, urmare a perchezițiilor din 9 februarie curent, în Căușeni, asupra lotului de țigări depistat și celor patru mijloace de transport folosite la transportarea tutunului a fost aplicat sechestru. Potrivit estimărilor, cap tractoarele cu remorci valorează peste 1,8 milioane lei.

În privința brokerului vamal implicat, investigațiile penale continuă, timp în care atât acesta, cât și compania înregistrată în stânga Nistrului, se prevalează de prezumția nevinovăției.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău