Asta chiar dacă Republica Moldova a moștenit de la Uniunea Sovietică un complex energetic destul de dezvoltat. Doar că infrastructura principală: de la centrale electrice, linii electrice, la stații de pomparea gazelor, erau și sunt concentrate în regiunea separatistă, scrie sursa citată. 

80% din toate capacitățile de generare a energiei, concentrate în Transnistria

De exemplu circa 80% din toate capacitățile de generare a energiei electrice ale Republicii Moldova sunt concentrate în Transnsitria, în special fiind vorba de Centrala Termoelectrică Moldovenească (Moldgres), privatizată ilegal de Inter RAO EES, folosind firme offshore.

În consecință, în condițiile unui conflict militar pe Nistru, izbucnit cu urmare a tendințelor secesioniste de la Tiraspol, dar și fiind stimulat activ de de Moscova, deja în anul 1992, Republica Moldova s-a confruntat cu probleme majore în asigurarea resurse enercgetice, inclusiv gaze și energie electrică.

Or, conflictul de la Nistru s-a dus nu doar cu arme militare și politice, ci și cu cele economice. Una din armele economice cele mai des utilizate și eficiente a fost blocada energetică.

Astfel în vara anului 1992, în perioada activă a conflictului armat o serie de linii electrice au fost deconectate. În special cele ce asigurau legătura dintre Moldgres Moldovenească și malul drept al Nistrului.

De exemplu pe 4 iulie 1992 au fost deconectate LEA 330 kV Dnestrovsk-Chișinău și LEA 110 kV Dnestrovsk-Tiraspol-Bender. Cu toate acestea nu s-a recurs la sistarea completă a livrărilor de energie electrică de la Moldgres spre Chișinău.

Conform unor declarații ale generalului Aleksandr Lebedi, comandantul armatei a 14-a, ar fi existat planuri de distrugere a digului și a Hidrocentralei de la Dubăsari dar și al aruncării în aer a unor linii electrice de înaltă tensiune din raioanele de est ale Moldovei.

Ulterior Moldgres a mai folosit arma energetică, cu limitarea și chiar sistarea livrările de energie electrică spre Chișinău. 

România sare în ajutor

De exemplu în noiembrie 1998, Moldgres a decis să sisteze complet livrările de curent electric consumatorilor din Republica Moldova. Motivul invocat era faptul ca autoritățile de la Chișinău nu doreau să accepte o majorare de aproape două ori a prețului energiei electrice.

Concomitent și Ucraina a redus drastic livrările de energie electrică. În consecință, Republica Moldova s-a pomenit amenințată de o criză energetică fără precedent, or cele trei CET-uri (CET-I și CET-2 din Chișinău și CET-Nord din Bălți) împreună cu Centrală Hidroelectrică de la Costești și câteva mici centrale de la fabricile de zahăr erau în stare să asigure doar aproximativ 30% din necesarul de energie electrică.

Sistarea livrărilor a coincis cu instalarea unei ierni timpurii și geroase și a fost urmate de deconectării zilnice pentru perioade de la 6 la 14 ore a consumatorilor de la rețeaua electrică.

În această situație, Executivul de la Chișinău a apelat la Guvernul României ca acesta să asigure furnizarea, în regim de urgență a curentului, pentru a acoperi deficitul de pe piață ca urmare a sistării llivrărilor de la Moldgres.

În iulie 1999, situația s-a repetat și timp de 3 zile au fost stopate livrările de energie de către Moldgres, acțiune ce a provocat pagube importante multor întreprinderi din Chișinău și Republica Moldova.

În perioada 2004-2008, ca urmare a privatizării ilegale a Moldgres și a cerințelor ultimative a noilor proprietari de majorare semnificativă a prețului energiei electrice, Chișinăul a renunțat la achizițiile de curent electric. 

Abia după vizita lui Vladimir Putin (pe atunci premier al Rusiei) în noiembrie 2008, din ianuarie 2009 au fost reluate achizițiile de curent electric de la Moldgres.

Cum Tiraspolul a oprit livrările de gaze spre Chișinău

Tot în vara anului 1992, Chișinăul, pe seama căruia revine peste 50% din consumul de gaze naturale din Republica Moldova (malul drept al Nistrului), s-a pomenit fără metan.

Astfel pe 20 iulie 1992, autoritățile secesioniste de la Tiraspol au blocat livrările închizând robinetul 26A și întrerupând astfel pentru totdeauna, furnizarea de gaze prin gazoductul magistral Odesa-Tiraspol-Chișinău, care asigura cu metan nu numai capitala, ci și câteva raioane învecinate. Stoparea livrărilor de gaze a avut loc chiar în ajunul semnării acordului de încetare a conflictului armat.

Ulterior livrările prin gazoductul Odesa-Tiraspol-Chișinău nu au mai fost reluate, iar Chișinăul a fost forțat ca în regim de urgență să construiască un segment de conductă pe direcția Rîbnița-Chișinău, pentru ca întreprinderile și populația să fie asigurate cu gaze naturale.

În februarie 2005, după o pauză de aproape 13 ani, s-a încercat reluarea furnizării de gaze pe segmentul Tiraspol-Chișinău, dar după 8 ore de funcționare, administrația de la Tiraspol a impus închiderea robinetului, anunța în același an, chiar Ghenadii Abașchin, pe atunci președintele Moldovagaz, iar acum șef al reprezentanței Gazprom la Chișinău.

Așa că țeava a rămas să ruginească în pământ. În anii următori s-a vorbit mult despre necesitatea construcției unei conducte alternative pentru asigurarea capitalei cu gaze. Acest obiectiv figurând în toate strategiile energetice, dar și în Programul național de gazificare.

Abia în 2007 s-a reușit construcția conductei magistrale Tocuz-Căinari-Mereni, care permitea asigurarea capitalei cu gaze direct de la rețeaua de conducte magistrale de tranzit a gazelor rusești spre Balcani. 

Ulterior au mai trecut aproape 15 ani ca să fie finalizată construcția conductei Iași-Ungheni-Chișinău.