Chișinăul va propune legalizarea dreptului la proprietate pentru cetățenii din regiunea transnistreană
-
30 Iulie 2019 14:19
Chișinăul își propune să legalizeze dreptul locuitorilor din regiunea transnistreană la proprietate asupra locuințelor lor. Vicepremierul pentru reintegrare, Vasilii Șova, a comunicat, într-o conferință de presă, că va fi elaborat un proiect de lege în acest sens.
Vicepremierul a menționat că este un prim pas pentru asigurarea drepturilor și a libertăților oamenilor din regiune, inclusiv a cetățenilor Republicii Moldova, numărul cărora ajunge la 330 de mii, potrivit Agenției Servicii Publice.
Vasilii Șova a comunicat, în altă ordine de idei, că în cel mai scurt va fi restabilită activitatea grupurilor de lucru constituite în cadrul măsurilor de consolidare a încrederii. Componența unor grupuri a fost modificată. De asemenea, va fi constituit un grup de lucru nou – pentru consolidarea încrederii în domeniul militar. Potrivit vicepremierului, prin crearea acestuia se urmărește asigurarea stabilității în zona de securitate.
Autoritățile își mai propun să reînnoiască mecanismul consultărilor interne între puterile de stat: Președinție, Guvern și Parlament pentru a stabili prioritățile interne cu privire la reglementarea transnistreană.