Este vorba de minoritatea evreiască, care către 1914 a atins 45% din populația Chișinăului, și cea slavă, ruso-ucraineană, pentru că Imperiul Rus nu făceau distincție între ei, fiind considerați velicoruși și maloruși văzuți ca un tot întreg și reprezentau cam 30% din populația Chișinăului. Românii erau minoritari, cea mai mare parte fiind la periferiile orașului. Marea rivalitatea în orașul Chișinău în sec. 19 a fost între evrei, pe de o parte, și ruși și ucraineni, pe de altă parte…

Conflictele interetnice din perioada țaristă a făcut ca orașul Chișinău să apară pe lista orașelor cu porniri antisemite. Antisemitismul a fost un răspuns al autorităților țariste la valul de proteste din întreaga Rusie. Doar în perioada 1905-1907 au fost peste 7000 de pogromuri și mișcări antisemite în întreg Imperiul Rus. Chișinău a  fost marcat de două pogromuri, unul în 1903 și altul în 1905. Imperiul Țarist căuta astfel un țap ispășitor, dar aici apar mai multe  probleme. Antisemitismul este un fenomen urban – rușii care locuiau în Chișinău și în alte orașe simțeau această concurență socio-profesională a evreilor, prin urmare folosind instrumentele statului, în Chișinău activau „Liga rușilor adevărați”, „Uniunea octombriștilor”, ziarul „Besarabeț”, care întrețineau spiritul antisemit și de la care a pornit acest pogrom. Era doar o interfață a acestei rivalități, în condițiile în care pentru ruși omniprezența evreilor în diferite funcții profesionale crea un disconfort și prezenta o rivalitate pentru supremație în mediul urban”.