Gardul este un fenomen interesant în zona postsovietică, anume în perioada de preluări de terenuri. Toate instituțiile superioare, care ar trebui să fie conduse de oameni luminați, deștepți, care sunt un model pentru restul societății, au preluat terenul public și au construit garduri. Academia de Științe a cheltuit milioane de lei într-un gard pe str. Academiei, în jurul clădirilor înconjurate de un părculeț, ca să nu poată intra câinii. Gardul acela e astfel construit că doar câinii pot intra, iar oamenii nu au acces la un spațiu verde extrem de generos. De ce s-a investit în gard, nu știm. Dintr-un instinct de a prelua terenul. Academia de Științe Economice a construit un gard în jurul ASEM. Universitatea de Stat care are cădiri extraordinare, monumente istorice, având o rețea de alei pentru pietoni, a construit un gard enorm care a costat milioane de lei. Această practică continuă. Președinția, care era o clădire frumoasă în centrul orașului cu acces liber pentru pietoni, acum are un gard de 6 metri în jurul ei, deocamdată nu-l vedem că e acoperit de alt gard, dar acolo este un gard de metal, cu fundament de beton, care la fel a costat milioane de lei. Strategia gardurilor este una profund rurală. În oraș nu au ce căuta gardurile”.