CEDO sancționează, din nou, Republica Moldova pentru condiții inumane de detenție
-
02 Iunie 2018 12:50
Republica Moldova va trebui să achite prejudicii cumulate de 6.300 de euro. Decizia a fost luată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în dosarul Pocasovschi și Mihăilă contra Moldovei și Rusiei. Magistrații au decis, în unanimitate, că în ambele cazuri a fost încălcat articolul 3 din Convenție, care interzice tortura și tratamentele inumane sau degradante.
Potrivit Asociației Juriștii pentru Drepturile Omului, s-a constatat și încălcarea de către țara noastră a prevederilor articolului 13, dreptul la o cale de atac efectivă.
Reclamanții s-au plâns că au fost deținuți în condiții inadecvate într-o închisoare din regiunea transnistreană, în care electricitatea și apa au fost întrerupte, iar procedurile civile intentate de ei au avut o durată excesiv de lungă. Astfel, ei au invocat încălcarea articolului 3, interzicerea torturii și a tratamentului inuman sau degradant, articolului 6, dreptul la un proces echitabil, dar și a articolului 13, dreptul la o cale de atac efectivă, din Convenție.
CEDO a constatat că, deși autoritatea municipală care a decis sistarea utilităților nu este controlată de către autoritățile Republicii Moldova, peniteniciarul se află sub juristicția nemijlocită a Guvernului de la Chișinău.
Magistrații au acceptat constatările făcute la nivel național că reclamanții au fost deținuți în condiții inumane în perioada septembrie 2002 – aprilie 2004 din cauza lipsei de apă, electricitate, alimente și căldură. Instanțele naționale au acordat despăgubiri. Însă, cu toate acestea, suma a fost una inferioară celei date în mod normal de către Curte.
Curtea a hotărât că Republica Moldova trebuie să achite 3.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral primului reclamant și 1.800 de euro celui de-al doilea. Totodată, ambii reclamanți vor primi 1.500 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Conform datelor oficiale, de la aderarea țării noastre la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și până în data de 31 decembrie 2017, CEDO a pronunțat 354 de hotărâri, dintre care în 317 a fost constatată cel puțin o violare a Convenției de Republica Moldova, pentru care au fost achitate prejudicii în sumă de peste 14,3 milioane de euro. În cel puțin 83 de cazuri a fost constatat încălcarea articolului 3, adică faptul că deținuții sunt supuși condițiilor inumane, tratamentului inuman și degradant în timpul detenției.