CC va decide săptămâna viitoare dacă referendumul convocat de Igor Dodon este constituțional

  • 23 Iulie 2017 15:46
CC va decide săptămâna viitoare dacă referendumul convocat de Igor Dodon este constituțional

Curtea Constituțională a Republicii Moldova va examina miercuri, pe 26 iulie, sesizarea deputaților liberali cu privire la inițiativa președintelui Igor Dodon de a organiza un referendum consultativ, la care să ceară, între altele, competențe suplimentare.

Liberalii solicită anularea acestei inițiative ca fiind neconstituțională.

Referendumul consultativ ar trebui să se desfășoare la 24 septembrie 2017, iar cetățenii ar urma să răspundă la patru întrebări. Prima dintre ele se referă la abrogarea legii care prevede transformarea în datorie publică a unui miliard de dolari, bani delapidați din sistemul bancar al Republicii Moldova, în 2014. De asemenea, Igor Dodon își dorește să obțină, în calitate de președinte, competențe sporite care să-i permită să dizolve Parlamentul și organizeze alegeri anticipate. Alte două întrebări se referă la reducerea numărului de deputați de la 101 la 71 și studierea în școli a disciplinei ”Istoria Moldovei”, în locul „Istoriei Românilor”.

În sesizarea lor, deputații Partidului Liberal solicită Curții Constituționale să anuleze decretul președintelui privind organizarea referendumului. Potrivit PL, acest decret ar putea genera conflicte menite să divizeze societatea pe principii etnice și geopolitice și să ”afecteze grav unitatea poporului și dreptul de identitate, inclusiv securitatea economică și financiară a statului”.

În ceea ce privește acordarea de competențe suplimentare președintelui pentru a putea dizolva Parlamentul, deputații liberali consideră că acesta ar fi obiectivul principal urmărit de Igor Dodon, fapt ce ar putea contribui la constituirea unui stat autoritar.

Referindu-se la predarea în școli a disciplinei ”Istoria Moldovei”, PL afirmă că ar fi o inițiativă demagogică, întrucât nu pot fi supuse referendumului probleme de ordin științific.

În opinia expertului constituționalist, Alexandru Arseni, inițiativa președintelui ar fi una populistă:

„Efectul juridic al acestui referendum consultativ este nul, pentru că poartă numai un caracter consultativ. Asemenea probleme nu pot fi puse la referendum, pentru că ele sfidează mersul normal în legislație și demnitatea oamenilor. Pentru că el nu solicită un referendum consultativ pentru a îmbunătăți activitatea dintre organele statului, dar, dimpotrivă, de a le sugruma în orice moment, când dumnealui va avea plăcere”.

La mijlocul acestei săptămâni, președintele Parlamentului, Adrian Candu, a declarat în ședința Biroului Permanent al Legislativului că decizia privind alocarea celor peste 74 de milioane de lei, necesari pentru desfășurarea referendumului, depinde de decizia Curții Constituționale. Startul perioadei electorale pentru acest plebiscit este fixat, de altfel, tot pentru data de 26 iulie, însă dacă Curtea Constituțională va invalida decretul lui Igor Dodon, Comisia Electorală Centrală nu-l va putea organiza. Asta chiar dacă CEC a adoptat deja un regulament privind modul de participare a partidelor în această campanie electorală.

Menționăm că Igor Dodon însuși s-ar fi exprimat sceptic în ceea ce privește desfășurarea acestui referendum. Declarații în acest sens el ar fi făcut la începutul lui iulie, în cadrul unei întrevederi cu diplomații străini acreditați la Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:0 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău