Candidat la alegerile parlamentare, printre susținătorii lui George Simion opriți la Vama Leușeni. Explicațiile Poliției de Frontieră

  • 17 Februarie 2019 17:01
Candidat la alegerile parlamentare, printre susținătorii lui George Simion opriți la Vama Leușeni. 
Explicațiile Poliției de Frontieră

Numele unionistului George Simion și sigla sa electorală pentru europarlamentarele din mai 2019 reprezintă consemn la frontieră. Acest lucru rezultă din explicația oferită de reprezentanții poliției de frontieră la interdicția aplicată, sâmbătă seara, pentru trei cetățeni moldoveni și doi români de a intra pe teritoriul Republicii Moldova.

Unul dintre aceștia este Alina Panico, candidată înscrisă în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din R. Moldova.

„Poliția de Frontieră confirmă faptul că pe mijlocul de transport exista un consemn de frontieră, ceea ce a constituit temei de interzicere a intrării acestuia în Republica Moldova”, a declarat Raisa Novițchi, ofițerul de presă al Departamentului Poliției de Frontieră, pentru portalul Anticoruptie.md

Novițchi a precizat că persoanele aflate în mijlocul de transport au avut acces de intrare în țară, însă din considerentul că punctul de trecere a frontierei Leușeni este cu statut „rutier” și prin lege se interzice trecerea acestuia „ca pieton”, au fost nevoite să facă cale întoarsă.

„Deși printre aceștia se aflau cetățeni moldoveni, iar regula in cauză nu se răsfrânge asupra lor, ei nu au dorit să traverseze frontiera din motiv că unitatea de transport se afla în proprietatea unuia dintre ei, inclusiv șoferul era un conațional. Polițiștii de frontieră le-au recomandat persoanelor să revină ulterior în țară cu un alt mijloc de transport, iar proprietarului vehiculului să ceară informație privind consemnul aplicat de la autoritățile de competență”, a declarat ofițerul de presă de la Poliția de Frontieră.

Microbuzul în care se aflau cei cinci tineri este vopsit în culorile tricolorului, iar pe partea laterală este inscripționat numele lui George Simion. Acesta candidează în prezent la alegerile europarlamentare din România, iar mesajul său de campanie „România MARE în Europa” apare pe microbuz. De asemenea, pe mașină este desenată harta României mari.

Cei cinci susținători ai lui Simion urmau să ajungă sâmbătă seara la Chișinău pentru a da start campaniei de colectare a semnăturilor pentru susținerea liderului Acțiunea 2012 la alegerile europarlamentare.

”După ce am stat vreo două ore în vamă, am făcut cale întoarsă. De noi s-a apropiat un bărbat îmbrăcat în haine civile și ne-a propus să trecem cu alt mijloc de transport. Tot el ne-a spus că legea îi permite să nu ne ofere explicații. Suntem nedumeriți cu ce i-a deranjat de această dată microbuzul, după ce anterior am fost cu el de câteva ori în Republica Moldova”, a declarat Cristina Jalbă, una din persoanele oprite ieri la vama Leușeni.

În octombrie 2018, liderul mișcării unioniste Acțiunea 2012, George Simion, a fost expulzat din Republicat Moldova și a fost declarat de autorități persona non grata pentru o perioadă de cinci ani. Un grup de reprezentanți ai Platformei Acțiunea 2012 au protestat sâmbătă seara în fața Ambasadei Republicii Moldova la București în legătură cu incidentul de la Vama Leușeni.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:30 %
Vint:2,06 m/s
Sat
15
Sun
13
Mon
11
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău