Brățara dacică descoperită în Olt face obiectul unor investigații de natură juridică, dar și arheologică

  • 13 Decembrie 2017 13:13
Brățara dacică descoperită în Olt face obiectul unor investigații de natură juridică, dar și arheologică

Brățara dacică de aur care a fost descoperită la Optași Măgura, din județul Olt, constituie în prezent obiectul unor investigații atât de natură juridică, cât și de natură arheologică, științifică, a declarat marți directorul general al Muzeului Național de Istorie a României Ernest Oberlander-Târnoveanu.

"Este o brățară dacică de aur, descoperită la Optași Măgura, în județul Olt, care în prezent constituie obiectul unor investigații atât de natură juridică, cât și de natură arheologică științifică. Este o brățară de aur, databilă la mijlocul secolului I î. Hr., decorată cu un cap de dragon înaripat după modelul brățărilor deja cunoscute de la Sarmisegetuza, dar nu are decât două spirale și nu se termină în mod simetric la cealaltă extremitate tot cu un cap de dragon. Este o brățară simplă, realizată prin tehnica baterii, dintr-un lingou. Este al doilea obiect de aur cunoscut în Muntenia din civilizația dacică și are calitatea de a fi și cel mai greu obiect de aur dacic cunoscut până în prezent la sud și la est de Carpați", a spus Târnoveanu într-o conferință de presă.

El a adăugat că, din păcate, brățara a fost tăiată cu o daltă sau cu o pilă. Obiectul de aur se află la Muzeul Național de Istorie, unde va rămâne cel puțin până când se vom termina investigațiile.

Prezent la conferință, procurorul general al României Augustin Lazăr a menționat că în cazul acestui obiect de patrimoniu s-a deschis o anchetă.

"Este o anchetă în desfășurare care va clarifica locul de unde a fost extrasă brățara, din ce context, dacă acolo este sau nu un site arheologic și dacă și ce persoană a distrus-o. Conform legii, cine a sustras-o dintr-un sit arheologic poate fi sancționat pentru infracțiunea de furt calificat, cine a distrus-o poate fi sancționat pentru infracțiunea de distrugere. Dacă nu e din sit, nu este furt, însă ea trebuia predată. Este o perioadă în care trebuia predată și trebuia prezentată celor de la muzeu. Termenul de predare este de 72 de ore", a arătat Lazăr.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
12,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău