Aureliu Ciocoi a vorbit la sesiunea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei despre situația gravă a drepturilor omului în regiunea transnistreană

  • 21 Mai 2021 18:13
Aureliu Ciocoi a vorbit la sesiunea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei despre situația gravă a drepturilor omului în regiunea transnistreană

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, ministru al afacerilor externe și integrării europene, a făcut apel la Consiliului Europei să susțină eforturile Republicii Moldova de a întrerupe cercul vicios al impunității pentru încălcările drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și a remarcat că executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului reprezintă primul pas în acest sens. Aureliu Ciocoi a transmis apelul la cea de-a 131-a Sesiune a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care s-a desfășurat în format de videoconferință, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul interimar a acordat o atenție deosebită Convenției europene a drepturilor omului, și anume cu privire la executarea de către state a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, un element de o importanță crucială în contextul „zonelor gri” de pe continent în ceea ce privește protecția drepturilor și libertăților fundamentale.

Aureliu Ciocoi a readus în atenția omologilor, precum și a funcționarilor de nivel înalt din cadrul Consiliului Europei, situația gravă a drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, relevantă în acest sens fiind situația școlilor cu predare în grafie latină din regiune, cunoscută drept grupul Catan.

Premierul interimar a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a sprijini în continuare eforturile privind identificarea unei soluții politice cuprinzătoare și durabile pentru conflictul transnistrean, în baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor recunoscute internațional.

În cadrul intervenției sale, Aureliu Ciocoi a mai vorbit despre importanța reconfirmării angajamentului statelor-membre ale Consiliului Europei de a respecta, promova și proteja principiile și valorile comune care stau la baza creării organizației – democrația, drepturile omului și statul de drept. În acest sens, a evidențiat rolul Consiliului și a mecanismelor acestuia în consolidarea instituțiilor democratice, Republica Moldova beneficiind de asistență valoroasă prin intermediul Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru anii 2021 – 2024 precum și prin Parteneriatul pentru Buna Guvernare. Un rol special în avansarea pe dimensiunea reformei justiției l-a avut Grupul de experți de nivel înalt în domeniul justiției al Consiliului Europei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău