Andrian Candu spune că Ilan Șor va fi tras la răspundere penală după vizita echipei Kroll în R.Moldova

  • 22 Decembrie 2017 14:30
Andrian Candu spune că Ilan Șor va fi tras la răspundere penală după vizita echipei Kroll în R.Moldova

Cel de-al doilea raport Kroll relevă faptul că principalul beneficiar al fraudei bancare de proporții din Republica Moldova ar fi Ilan Șor și un grup de 77 de companii afiliate lui.

Banca Națională a Moldovei a publicat aseară o sinteză de 57 de pagini a celui de-al doilea raport de investigație a furtului din sistemul bancar al R. Moldova, care dezvăluie cum au fost furați banii, precum și țările prin care aceștia au circulat sau în care au ajuns. Documentul descrie legătura grupului Șor cu acționariatul băncilor fraudate, mecanismele de spălare a banilor și destinația fondurilor frauduloase, a anunțat BNM.

Sinteza celui de-al doilea raport al companiei americane Kroll, care investighează furtul din sistemul bancar al Republicii Moldova, arată că frauda, în care au fost implicate cele trei bănci moldovenești, a avut loc pe parcursul anilor 2012-2014 și a totalizat 2,9 miliarde de dolari, oferiți prin credite frauduloase.

Compania Kroll a găsit dovezi care sugerează că omul de afaceri Ilan Șor, actualul primar al orașului Orhei, companiile și persoanele afiliate acestuia, ar fi jucat un rol esențial în coordonarea acestei fraude bancare și ar fi contribuit la prăbușirea celor trei bănci la sfârșitul anului 2014. Companii din „Grupul Șor” au împrumutat 2,6 miliarde de dolari, bani care ajungeau în special în bănci din Letonia. Aproximativ 2 miliarde au fost returnate în conturile celor trei bănci din Republica Moldova pentru rambursarea împrumuturilor. Între timp, 600 de milioane de dolari au dispărut în acest proces de „spălare a banilor” către alte țări. Totodată, aproape 400 de milioane de dolari ar fi fost furați din sistemul bancar.

Compania Kroll utilizează o serie de noțiuni la care trebuie să atragă atenția autorităților moldovenești, precum cea de ”fraudă coordonată”, ”mecanism coordonat de spălare de bani” și ”gestionare coordonată a lichidităților”, subliniază Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice.

„Există mulți termeni legați de o coordonare care ar sta în spatele acestei fraude.  Și organele de drept ar trebui să facă acest lucru, să găsească pe cei care stau în spatele acestui furt impunător din băncile Moldova. Un miliard de dolari nu se fură într-o zi, s-a furat în mulți ani. Rapoartele Kroll, și 1, și 2 arată nume concrete de companii, nume concrete de persoane, dar din ceea ce fac până acum organele de anchetă, sunt prea puține rezultate palpabile”

Solicitat de Radio Chișinău, șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat că nu poate face niciun comentariu pe marginea celui de-al doilea raport Kroll, deoarece documentul nu le-a parvenit în mod oficial și se așteaptă o traducere oficială a acestuia din limba engleză.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că după ce echipa de investigație Kroll va face o vizită în Republica Moldova în ianuarie 2018, va fi aprobată strategia de recuperare a bunurilor infracționale din afara țării. Referitor la Ilan Șor, Andrian Candu a spus că acesta ”va fi tras la răspundere penală”.

„Într-adevăr, cei care au citit raportul Kroll văd că domnul Șor  și echipa lui, și companiile lui, sunt principalii actori și beneficiari ai fraudei bancare. Domnul Șor a primit deja prima condamnare în instanța de fond. Urmează Curtea de Apel, atunci hotărârea va fi executabilă și, bineînțeles, el va fi tras la răspundere penală”.

Ilan Șor a fost condamnat, în luna iunie, la 7 ani și jumătate de închisoare în acest caz, dar până la sentința definitivă, acesta se află în libertate și exercită funcția de primar al orașului Orhei.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:2,06 m/s
Thu
0
Fri
0
Sat
4
Sun
5
Mon
11
Arhivă Radio Chișinău