Analist politic | În această campania electorală retorica europeană va fi păstrată, dar nu vom putea vorbi despre un vector real, pro-vestic de dezvoltare a R.Moldova
-
25 Ianuarie 2019 13:27
În Republica Moldova a început astăzi, 25 ianuarie, campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie, care, potrivit experților, vor influența decisiv viitorul statului, mai ales asupra politicii externe. Pentru prima dată, alegerile se vor desfășura în baza unui sistem electoral mixt, iar opoziția reclamă deja încălcări și posibilitatea fraudării scrutinului.
Comisia Electorală Centrală a înregistrat deja 9 partide, iar alte șase au depus actele pentru a se înscrie în cursa electorală. De asemenea, au fost înregistrați și 246 de candidați pentru cele 51 de circumscripții uninominale, iar alți peste 100 ar putea fi înregistrați în zilele următoare.
Alegerile parlamentare se desfășoară în premieră în baza unui sistem mixt, criticat de comunitatea internațională și de opoziția de la Chișinău. În conformitate cu noul sistem, 50 din cei 101 deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar 51 în circumscripții uninominale.
Concurenții electorali cotați cu cele mai multe șanse sunt trei formațiuni cu orientare politică diferită. Este vorba de Partidul Socialiștilor, de stânga, susținut și de președintele pro-rus Igor Dodon. Partidul Democrat, aflat în prezent la guvernare, care se declară pro-occidental, însă multe din acțiunile sale, considerate antidemocratice, au dus la o răcire a relațiilor cu Bruxellesul. Al treilea concurent este Blocul electoral ACUM, care reprezintă mai multe partide de opoziție de centru dreapta și care se identifică drept proeuropean.
Miza acestui scrutin electoral este extrem de mare pentru viitorul Republicii Moldova, susține analistul politic Ion Tăbârță. În opinia sa, șansele ca după alegeri Chișinăul să-și continue parcursul european cu aceeași viteză înregistrată în anii 2010-2013, sunt mici.
„Vectorul pro-european are puține șanse de a fi păstrat. Cel mai probabil se va merge pe un vector genul pro-Moldova. În acest caz, nu este exclus că retorica europeană va fi păstrată, dar nu vom putea vorbi despre un vector real, pro-vestic de dezvoltare a Republicii Moldova”.
În aceeași zi cu alegerile parlamentare urmează a fi organizat și un referndum consultativ, privind reducerea numărului de deputați de la 101 la 61 și acordarea cetățenilor dreptului de a revoca deputații, în cazul în care sunt nemulțumiți de prestația lor. Doar două partide participă la campania pentru referendum: Partidul Democrat care a lansat această inițiativă, și Partidul Comuniștilor care optează împotriva ei.