Ambasadorul Daniel Ioniță, către prim-ministrul Ion Chicu: „România nu va rămâne indiferentă față de soarta Republicii Moldova”
-
22 Noiembrie 2019 08:59
Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întrevedere cu ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în debutul întâlnirii, șeful Executivului a apreciat înalt dinamica relațiilor bilaterale, exprimând gratitudine Guvernului român pentru susținerea constantă acordată în cadrul multiplelor proiecte de dezvoltare, dar și pentru sprijinul oferit în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
“România mereu ne-a fost alături prin suportul său valoros. Republica Moldova mizează în continuare pe susținerea statului român și vă asigurăm că agenda de reforme a Guvernului este orientată spre a schimba lucrurile în țara noastră în folosul cetățenilor”, a menționat premierul.
Republica Moldova rămâne a fi o prioritate strategică pentru România, iar parcursul european al țării va fi susținut în continuare de autoritățile române. Aceste mesaje au fost enunțate premierului Ion Chicu de către ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță. Totodată, oficialii au discutat despre nivelul de implementare a proiectelor comune și perspectivele de fortificare a relațiilor moldo-române pe segmente de interes reciproc, se mai spune în comunicat.
Ion Chicu a trecut în revistă prioritățile Guvernului pentru perioada următoare și a vorbit despre ultimele evoluții în implementarea reformei administrației publice. De asemenea, prim-ministrul s-a referit la activitățile Executivului în vederea sporirii implementării proiectelor bilaterale, accentuând că orice reformă necesită a fi comunicată pe larg, pentru a asigura o percepție corectă a acesteia de către cetățeni și a spori gradul de încredere din partea societății.
Ambasadorul Daniel Ioniță a afirmat că în contextul actual, sprijinul României, inclusiv financiar, va continua să urmărească cu prioritate interesele cetățenilor din Republica Moldova, realizarea proiectelor bilaterale strategice și va fi strict condiționat de continuarea reformelor esențiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și avansarea parcursului său european. „România nu va rămâne indiferentă de soarta Republicii Moldova, pentru că avem un spațiu comun de limbă, cultură și tradiții care, cu siguranță, constituie un fundament solid al relațiilor noastre bilaterale”, a precizat diplomatul român.
De asemenea, ambasadorul român acreditat la Chișinău a mulțumit pentru susținerea acordată de autoritățile Republicii Moldova în contextul organizării alegerilor prezidențiale din România, care la primul tur s-au desfășurat fără impedimente.
Oficialii au făcut un schimb de opinii și privind proiectele implementate în ultimii ani cu suportul părții române în special în domeniile educației, culturii și sănătății publice, inclusiv renovarea și dotarea grădinițelor și donarea a 196 de microbuze școlare. Totodată, părțile au subliniat importanța realizării la timp a proiectelor energetice, menționând în special construcția gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău.