Napoleon Bonaparte, împărat al Franței (1804-1814, 1815), s-a născut la 15 august 1769 la Ajaccio, în Corsica. A urmat în perioada 1779-1785 școala militară din Brienne și Școala superioară militară din Paris.

În timpul Marii Revoluții Franceze (1789-1794) s-a remarcat în timpul asediului Toulonului, ocupat de englezi. După recucerirea acestui oraș a fost avansat la gradul de general de brigadă. Campania din Italia (1796-1797) în timpul căreia a repurtat victoriile de la Montenotte, Lodi, Arcole, Rivoli, i-a pus în evidență marile sale calități de comandant militar.

Directoratul, căruia ambițiile politice ale lui Bonaparte îi primejduiau poziția, a aprobat planurile de a ataca Anglia în colonii sau de a-i tăia drumul la ele, printr-o campanie în Egipt. Aflând de criza politică a Directoratului, Napoleon Bonaparte a revenit, în grabă în Franța (1799) și a organizat lovitura de stat de la 9 noiembrie 1799, în urma căreia Directoratul a fost înlăturat și înlocuit cu Consulatul.

În plan intern a adoptat o serie de reforme ce au vizat administrația și învățământul și a stimulat procesul de industrializare.

În 1802, a fost numit consul pe viață, iar în mai 1804 a fost proclamat împărat al francezilor, sub numele de Napoleon I, la 2 decembrie 1804 având loc încoronarea sa, în prezenta Papei Pius al VII-lea.

Politica externă a lui Napoleon a fost un șir aproape neîntrerupt de războaie pentru hegemonie în Europa și pentru dominație în colonii, împotriva coalițiilor inițiate, organizate și finanțate de Marea Britanie. În 1805, a repurtat victorii în bătăliile de la Ulm și Austerlitz (a treia coaliție) iar, în 1806, în bătăliile de la Jena și Auerstedt împotriva prusacilor (a patra coaliție). Tot, în 1806, a instituit blocada continentală împotriva Angliei. După bătăliile de la Eylau și Friedland (1807), Franța a încheiat cu Rusia pacea de la Tilsit (1807).

În 1808, Napoleon a început un lung război împotriva Spaniei, pe care n-a reușit niciodată să o stăpânească efectiv datorită luptei de rezistență a poporului spaniol.

Sub pretextul nerespectării clauzelor păcii de la Tilsit, cu privire la blocada continentală impusă Angliei, Napoleon a organizat, în 1812, campania din Rusia, menită să zdrobească ultimul rival continental. După bătălia nedecisă de la Borodino și după ocuparea Moscovei, "Marea armată" a pierit aproape în întregime, sub atacurile armatelor ruse. După această înfrângere, multe state europene s-au coalizat împotriva Franței. După bătăliile victorioase de la Lützen și Bautzen, armata franceză a fost înfrântă de forțele coalizate ale Rusiei, Prusiei și Austriei la Leipzig (1813), în "Bătălia națiunilor".

În aprilie 1814, armatele aliate au intrat în Paris, iar Napoleon a fost silit să abdice. Deportat în Insula Elba, Napoleon a profitat de politica Bourbonilor, reveniți pe tronul Franței, și s-a reîntors în 1815, inaugurând "Cele 100 de zile". Învins, însă, definitiv la Waterloo (1815) de armatele coaliției europene, a fost silit să abdice pentru a doua oară și a fost deportat în Insula Sf. Elena, unde a murit, la 5 mai 1821.

Sursa: romaniacultural.ro