Agenda Strategică UE | Liderii europeni au dus negocieri prelungite și dificile pentru un consens privind obiectivele climatice
-
21 Iunie 2019 13:05
Șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au adoptat, la Bruxelles, Agenda Strategică a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2024, la capătul unor negocieri prelungite în care liderii europeni au întâmpinat dificultăți în a atinge un consens privind obiectivele climatice.
Agenda se axează pe patru priorități principale precum protejarea cetățenilor și a libertăților; dezvoltarea unei baze economice solide; construirea unei Europe verzi, echitabile, sociale și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei și promovarea intereselor și valorilor europene pe scena mondială.
Adoptarea documentului deschide calea spre tratative privind numiri în funcțiile de top ale instituțiilor europene, de la președinția Comisiei Europene la cea a Consiliului European, a Parlamentului European și a Băncii Centrale Europene, inclusiv poziția de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.