Adevărul: ANI nu a găsit averi nejustificate la primarul de Orhei (Revista presei)
-
11 Ianuarie 2019 09:55
„Persoane urmărite penal sau judecate pentru acte de corupție, unele condamnate în prima instanță la închisoare cu executare sau despre care presa a relatat că dețin averi nedeclarate sau care nu pot fi justificate legal, se regăsesc printre candidații la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova, constată Ziarul de Gardă.
În prealabil, toți acești cetățeni au obținut certificatul de integritate, un document eliberat de Autoritatea Națională de Integritate, în scopul declarat de a preveni accederea în funcții publice a persoanelor cu abilități de a încălca legea.
În realitate, însă, cel puțin pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, certificatul de integritate nu și-a făcut efectul, documentul fiind eliberat mai multor persoane cu trecut penal, judecate sau condamnate pentru acte de corupție sau despre care presa a scris în ultimii ani că nu și-au trecut în declarații toată averea: de la Ilan Șor, primar de Orhei condamnat în prima instanță la 7 ani și jumătate de închisoare pentru implicarea în „furtul miliardului”, la Vlad Plahotniuc, președintele Partidului Democrat din Moldova, despre care s-a scris în ultimii ani că nu și-ar fi declarat toată averea deținută”.
Adevărul se referă la certificatul de integritate al lui Ilan Șor. ANI nu a găsit averi nejustificate la primarul de Orhei – titrează publicația. Comisia Electorală Centrală a publicat joi, 10 ianuarie, certificatul de integritate emis pe numele primarului de Orhei, Ilan Șor, de către Autoritatea Națională de Integritate.
Deși este condamnat de prima instanță la șapte ani și jumătate de închisoare pentru spălare de bani și escrocherie în dosarul fraudelor de la Banca de Economii și este vizat și în raportul Kroll, Ilan Șor a reușit să obțină certificatul de integritate care îi permite să participe în alegerile din 24 februarie. ANI menționează că nu au fost constatate „averi nejustificate” sau alte încălcări, precum „incompatibilități nesoluționate”, „conflicte de interese consumate”, „limitări încălcare” sau „restricții încălcate”, notează Adevărul.
Cotidianul reține comentariul membrului CEC Iurie Ciocan după publicarea raportului Promo-LEX de monitorizare a alegerilor, care „pur și simplu le-a cerut celor de la Promo-LEX să nu mai scoată rapoarte, pentru că cestea ar însemna „o interferență în procesul electoral”. Deci, pentru Ciocan concertele mascate ale lui Shor, hrișca și tușonka sa, banii de prin Bahamas ai lui Dodon sau resursa administrativă utilizată de Plahotniuc, nu reprezintă o „interferență”, comentează publicația. De fapt, problema e că rapoartele astea ajung pe la ambasade, apoi mai sunt citite și în Vest. Și ele ar putea servi drept probațiune pentru nerecunoașterea alegerilor, posibilitate despre care au vorbit în ultimul timp tot mai mulți politicieni europeni.
Portalul TRIBUNA reține un comentariu al jurnalistului Anatolie Golea care atenționează că Guvernul devine, practic, nefuncțional. „Cinci miniștri (din 9) și un vice-premier (din cei doi) sunt suspendați din funcție pentru că participă în campania electorală în calitate de candidați (inclusiv, 2 miniștri numiți în funcție doar de vreo trei luni). Secretarii de stat pot participa la ședințele Guvernului, însă nu au drept de vot. Deci, Guvernul devine, practic, nefuncțional.
Nici nu vreau să mă gândesc, cum ar fi fost, dacă Guvernul ”se ținea aproape” de campania electorală…”, a scris Golea, amintind că pe parcursul ultimilor doi ani, Premierul Pavel Filip și alți lideri PDM au declarat de nenumărate ori – „Acest Guvern se va ține mai departe de alegeri și campania electorală”.