Întreaga societate românească, atât familia regală cât și clasa politică, era, în acel moment, profund divizată în tabere ce susțineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea Antantei (Imperiul Britanic, Franța și Rusia, la care vor mai adera Italia, România, SUA) ori a Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria, la care vor mai adera Turcia, Bulgaria), notează Agerpres.

Regina Maria, care a făcut alegerea de a se implica direct în viața politică, s-a opus de la început participării României la război, alături de Puterile Centrale, susținând alianța cu țările Antantei, în vederea recuperării provinciilor românești aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar și realizarea idealului național al unirii cu România. Acest fapt a atârnat greu în decizia regelui Ferdinand de a intra în război împotriva patriei sale de origine, regina pledând cauza României în corespondența cu verii ei primari, regele George al V-lea al Marii Britanii și țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, notează www.familiaregală.ro. 

Vizita pe front a regelui Ferdinand I al României împreună cu regina Maria a României; 22 august 1916 
Sursa foto: ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI / Arhiva istorică AGERPRES

''N-am venit în România ca, după 20 de ani, să renunț la Coroana României! Nu mi-am sacrificat tinerețea și nu m-am ostenit să dau țării acesteia moștenitori de Coroană, ca să-i văd acum rătăcind prin lume ca principi germani în exil! Eu de țara asta nu mă despart! Înțeleg aspirațiunile ei și le îmbrățișez. De altminteri, unde să merg? Eu germană nu sunt, la drepturile mele de principesă engleză m-ați obligat să renunț când m-am măritat, altă patrie decât România nu am.'' (I.G. Duca, Memorii, vol. I, p.85), potrivit volumului ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), volumul II, Ferdinand I'' (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, 2004).

În 1916, după doi ani de neutralitate, regele Ferdinand a acceptat, în Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari. În noaptea de 14/27-15/28 august 1916, armata română a început operațiunile militare pentru eliberarea Transilvaniei și Bucovinei, înregistrând în faza inițială unele succese, urmate apoi de un șir de înfrângeri: dezastrul de la Turtucaia (24 august 1916), spargerea frontului pe Jiu (octombrie 1916) și pierderea bătăliei pentru apărarea orașului București (noiembrie 1916). Au fost înregistrate pierderi grele în efective și materiale de război, iar două treimi din teritoriul țării (cca. 100.000 km pătrați) au fost ocupate de inamic. 

Regina Maria a României îmbrăcată în uniformă de soră medicală a Crucii Roșii; 5 septembrie 1917 
Sursa foto: ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI / Arhiva istorică AGERPRES

Pe fondul emancipării sociale și spirituale a femeilor începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, la care s-a adăugat și sentimentul patriotic de a-și pune resursele în apărarea patriei, femeile educate și instruite care reprezentau înalta societate, dar și burghezia mică și mijlocie s-au implicat în susținerea efortului de război.

Inițiativa privată, care a luat forma unor societăți și asociații, a fost susținută financiar, în unele cazuri, de statul român, prin instituțiile sale. În alte cazuri, acesta a preluat și a continuat activitățile demarate de către acestea. Un exemplu în acest sens, începând cu 1914, l-a reprezentat existența a trei societăți de Cruce Roșie, potrivit volumului ''Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial'' (Alin Ciupală, Ed. Polirom, 2017). Una dintre ele continua momentul fondării Societății române de Cruce Roșie (1876) în contextul participării țării noastre la Războiul de Independență (1877). Cea de-a doua a apărut în condițiile în care România, chiar dacă nu s-a implicat militar, a participat la cel de-al doilea război balcanic (1913), aflându-se sub patronajul principesei moștenitoare Maria. În 1915, Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie din România (SNCRR) a aprobat fuziunea celor două entități. Cu acest prilej, regina Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roșie la acea vreme, a adresat românilor următorul mesaj: ''Crucea Roșie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca și în război, nu trebuie să piară. Cu toții, de la mic la mare să o sprijinim cu evlavie, cu însuflețire, cu nesfârșită dragoste'', se arată pe www.crucearosie.ro. La scurt timp după intrarea României în război, a apărut o a treia societate, fapt determinat, în special, de retragerea în Moldova. Prin societatea care-i purta numele și care se afla sub conducerea sa, regina Maria a dezvoltat o rețea de spitale în Moldova și un serviciu de ambulanță. 

Regina Maria a României îmbrăcată în uniformă de soră medicală a Crucii Roșii; 5 septembrie 1917 
Sursa foto: ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI / Arhiva istorică AGERPRES

Regina Maria, încă de pe perioada neutralității României, începuse să pregătească o bază de susținere a efortului de război din punct de vedere medical, sanitar și logistic. Pe fondul relațiilor cu Rusia, diplomatice și de familie (mama sa, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, era unica fiică în viață a țarului Alexandru al II-lea al Imperiului Rus), regina cerea și primea medicamente, aparatură medicală, produse sanitare necesare spitalelor militare. De asemenea, o prioritate a reprezentat-o activitatea de organizare a spitalelor de campanie și de susținere a efortului de îngrijire a răniților, atât în zona frontului, cât și în spatele acestuia.

Trebuie amintită aici experiența dobândită de regină în timpul celui de-al doilea război balcanic (1913). În calitate de principesă moștenitoare a tronului, Maria s-a remarcat prin energia și curajul ei, dar și prin capacitatea organizatorică și calitatea de a alina suferințele oamenilor, notează volumul ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Carol I'' (Ioan Scurtu, vol. I, Ed. Enciclopedică, 2004). În contextul în care epidemia de holeră izbucnită în Bulgaria în rândurile unităților militare românești amenința să se extindă și la nord de Dunăre, principesa Maria a obținut de la regele Carol I permisiunea de a se ocupa de tabăra de la Zimnicea, unde erau aduși bolnavii de holeră. Maria, în aceste condiții, a înființat ''organizația pentru ajutorarea spitalelor și a familiilor celor care pleacă pe front'' (iulie 1913), se arată în volumul ''Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial'' (Alin Ciupală, Ed. Polirom, 2017). 

Regina Maria a României îmbrăcată în uniformă de sora medicală a Crucii Roșii, la Cosmești pe malul Siretului; 7 august 1917 
Sursa foto: ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI / Arhiva istorică AGERPRES

Eforturile sale au fost pentru toți un model de implicare civică și patriotică. Însă experiența trăită între atâția oameni suferinzi a marcat-o, consemnează același volum amintit: ''de o săptămână trăiesc în mijlocul holerei, organizez, improvizez, încurajez, țin lucrurile împreună. Nu credeam niciodată că voi fi capabilă de asta și nici că voi putea suporta așa ceva, dar imensele dificultăți, nevoia permanentă de a da curaj celorlalți mă fac să lupt. Sunt centrul unui enorm lazaret pentru bolnavii de holeră care depinde în întregime de mine. M-am schimbat, aproape că sunt un alt om. Trăiesc aproape tot timpul aici, toate ordinele sunt date de către mine, toate proviziile, medicamentele, paturile sunt distribuite de către mine.''

Revenind în noiembrie 1916, în urma bombardamentelor lansate asupra Capitalei de către aviația germană, care au făcut numeroase victime, regina a organizat, în camerele palatului regal, un spital provizoriu necesar îngrijirii răniților. De altfel, întregul palat regal fusese transformat. Pe măsură ce armatele inamice înaintau spre București, spitalul a fost evacuat în Moldova. Acesta nu a putut fi reconstituit ca atare, ci refăcut și împărțit în funcție de noile posibilități.

În acest context, Curtea Regală, Guvernul, Parlamentul, instituțiile statului, dar și oameni din toate categoriile sociale s-au refugiat la Iași. A urmat o perioadă extrem de grea pentru români, atât pentru cei din teritoriul ocupat, cât și pentru cei refugiați în Moldova, supraviețuind într-o stare de încordare marcată de mari suferințe fizice și morale. Sutele de oameni veniți să se refugieze în Moldova au făcut din Iași un oraș suprapopulat, iar lipsa condițiilor elementare de igienă pentru marea majoritatea a populației a dus la apariția holerei, care a făcut zeci de mii de victime. 

Fotografie reprezentând pe Regina Maria a României îmbrăcată în uniformă de soră medicală a Crucii Roșii, având semnătura în original a reginei; 15 august 1917 
Sursa foto: ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI / Arhiva istorică AGERPRES

În timpul refugiului la Iași, regina Maria, cu un curaj nedezmințit, vizita spitalele militare sau pe cele înființate de ea, mergând la căpătâiul soldaților răniți și al celor bolnavi de tifos, împărțind daruri, adresând cuvinte de încurajare, mângâind frunțile suferinzilor. Simplul fapt că încerca să le spună câteva cuvinte de încurajare arăta implicarea sa și dorința de a le ușura suferința. A continuat această activitate, conștientizând rolul ei în acele împrejurări grele pentru țară, și în vara lui 1917, în timpul luptelor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, o serie de bătălii eroice în urma cărora trupele româno-ruse reușesc să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război.

Regina Maria, îmbrăcată în uniforma albă de soră medicală a Crucii Roșii, avea să fie numită în popor ''mama răniților'' și ''regina soldat''. Mai târziu, conform site-ului peles.ro/personalitati/regina-maria/, regina Maria scria în ''Memoriile'' sale: ''multe zile am rămas în mijlocul soldaților mei și Dumnezeu mi-a îngăduit să pot fi de vreun ajutor; zile de strașnică trudă, zile de întuneric, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată nu voi mai putea să le uit''. 

Vizita pe front a regelui Ferdinand împreună cu regina Maria; 10 mai 1917 
Sursa foto: ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI / Arhiva istorică AGERPRES

Organizarea activității Crucii Roșii Române, procurarea de medicamente, participarea directă la ajutorarea răniților devenise partea esențială a existenței sale. Principesa Ileana avea să scrie: ''Când se întorcea seara târziu acasă la Iași, partea de jos a rochiei — pe vremea aceea se purtau rochii lungi — era de culoare gri-cenușie, ca și cum ar fi fost praf, dar nu era praf, erau păduchi. Astfel, mergea direct în odaia ei de baie, se băga în cada de baie cu rochia pe ea și se dezbrăca acolo. Toți cei din jur erau înspăimântați și o îndemnau să-și facă injecții ca să fie protejată împotriva tifosului exentematic care făcea ravagii, dar mama protesta spunând: eu nu am timp să fiu bolnavă, și atâta timp cât România are nevoie de mine, Dumnezeu o să mă ocrotească, nu pentru mine, dar pentru că țara are nevoie de mine. În timpul războiului nu a luat niciun medicament preventiv și Dumnezeu într-adevăr a păzit-o.'', consemnează volumul ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Ferdinand I'' (Ioan Scurtu, vol. II, Ed. Enciclopedică, 2004).

Pentru recunoașterea meritelor femeilor implicate în efortul de război, fie ele medici, infirmiere, surori de caritate sau asistente medicale, s-a instituit ordinul ''Crucea Regina Maria'', care avea trei clase și care a fost conferit între anii 1917-1918.

Pentru realizarea acestui material au fost utilizate următoarele surse:
''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Ferdinand I'' (Ioan Scurtu, vol. II, Ed. Enciclopedică, 2004) 
''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Carol I'' (Ioan Scurtu, vol. I, Ed. Enciclopedică, 2004) 
''Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial'' (Alin Ciupală, Ed. Polirom, 2017)http://peles.ro/personalitati/regina-mariawww.familiaregală.ro.