Trebuie sã subliniem faptul cã românii, cu exceptia unor actiuni izolate, nu mai participaserã la situatii de rãzboi de peste 150 ani. Deci, lipsea experienta de luptã, care a fost însã suplinitã de un cald sentiment patriotic. Luase fiintã practic din timpul lui Al. I Cuza, care reunise micile ostiri ale Moldovei si Munteniei în Lagãrul de la Floresti-Prahova. Ajutat de instructori francezi, trimisi de Napoleon al III-lea, împreunã cu un “cadou” de 10.000 de pusti, Al. I. Cuza a început modernizarea fortelor armate reunite. Acest proces a fost continuat si desãvârsit de domnitorul, viitor rege, Carol I. În preajma anului 1877, armata românã era structuratã astfel: Regimente de linie, formate din ostasi care îndepliniserã stagiul militar; armata teritorialã, formatã din Regimentele Dorobanti si Cãlãrasi, care beneficiau de instruiri periodice, dar nu fãcuserã stagiul militar; garda nationalã si gloatele formate din voluntari, care stationau în tarã, nu participau la teatrul de operatii. Cei mai multi militari, peste 35.000, erau Dorobantii si Cãlãrasii.

Locuitorii de atunci ai actualului judet Vaslui au fãcut parte atât din Regimentele de linie sau de Cãlãrasi, dar în primul rând au luptat în cadrul Regimentelor de Dorobanti. Cei din tinutul Vasluiului au format batalionul 2 al Regimentului 13 Dorobanti, cu sediul în Iasi, de unde era recrutat si batalionul 1. Dorobantii vasluieni erau organizati în patru companii, cu sediul la Vaslui, Codãesti, Negresti si Pungesti (compania denumitã Stemnic). Cei din Tutova si Fãlciu (foste judete, acum în componenta Vasluiului) formau Regimentul 12, cu douã batalioane denumite dupã cele douã tinuturi. Momentul de glorie al Dorobantilor vasluieni a fost la sfârsitului lui august 1877, când au avut un rol decisiv în cucerirea redutelor Grivita 1 si Grivita 2. La fel s-au remarcat în bãtãliile duse pentru cucerirea Vidinului. Pe plan international, interventia militarã românã a fost privitã în mod diferit. Presa din Austro-Ungaria ironiza tânãra noastrã armatã si “proorocea” o fugã a Dorobantilor nostri cãtre Transilvania. Presa româneascã însã, prin Gazeta de Transilvania, spunea cã dorobantii români ar putea ajunge acolo, dar nu ca fugari, ci în calitate de cuceritori (ceea ce s-a si întâmplat în Primul Rãzboi Mondial). În presa italianã, românii erau elogiati. Granini de exemplu, referindu-se chiar la Dorobantii vasluieni.

Judetul Vaslui a dat si mari personalitãti în ansamblul luptei pentru Independentã. În primul rând, pe generalii Mihail Cerchez, cel care a primit predarea lui Osman Pasa la Plevna, si Gheorghe Teleman. Sã remarcãm un mic episod. Una dintre marile victorii românesti a fost cea de la Smârdan, realizatã de Divizia a 2-a de Infanterie, comandatã de bârlãdeanul Mihail Cerchez, unul dintre regimente fiind comandat de huseanul Gheorghe Teleman.

Rãzboiul din 1877 a fost totodatã un moment în care s-a manifestat ideea de unitate a poporului român. Din Bucovina, Transilvania si Banat au venit mii de voluntari, iar unii ofiteri din armata austro-ungarã, cum a fost Moise Groza, au demisionat si s-au înrolat în armata românã. Sã mai amintim cã întregul popor a participat la eforturi de rãzboi dacã nu direct, cel putin prin sprijin material. S-au remarcat în mod deosebit comitetele de doamne din Vaslui si Bârlad, care au colectat mari cantitãti de alimente, îmbrãcãminte si obiecte sanitare în sprijinul armatei române.

Dupã rãzboi, România a obtinut, învingând multe piedici, statutul de Independentã. Probleme grave au apãrut în raporturile cu Rusia, care de la aliat a devenit un adversar al României. Trei judete din sudul Basarabiei, Ismail, Cahul si Bolgrad, au fost cotropite din nou de rusi. La un moment dat, a fost pus în pericol chiar statul român, rusii intentionând sã aresteze conducerea acestuia. Astfel, domnitorul Carol si membrii Guvernului, cu o parte din trupele combatante, s-au refugiat peste Olt pentru a rezista unui evetual atac rusesc. Congresul de la Berlin a pus însã capãt acestei situatii, i s-a recunoscut Independenta, dar a pierdut sudul Basarabiei, obtinând douã judete din Dobrogea. Rãzboiul din 1877 a avut mari rãsunete în cultura nationalã. Pictorii români contemporani evenimentelor au realizat lucrãri plastice, inspirate de rãzboi, care emotioneazã si astãzi. S-au creat nenumãrate piese folclorice, inspirate de eroismul si dãruirea de tarã ale luptãtorilor, unele personaje intrând în folclor. De asemenea, 1877 a fost si o sursã de inspiratie pentru multi scriitori, în primul rând pentru V. Alecsandri, care a scris celebrul poem “Penes Curcanul”, inspirat de un personaj real, vasluianul Constanin Turcanu. Acesta, cu origini mai îndepãrtate în Bousori-Solesti, a participat ca voluntar si la Primul Rãzboi Mondial, rãmânând încadrat în armata românã pânã la sfârsitul vietii. 

Sursa: VremeaNoua