„Opoziția pro-rusă din R. Moldova a devenit vocală în ultimul timp pentru că Rusia a obținut mici victorii pe front” (Revista presei)
-
30 Aprilie 09:11
Europa Liberă reține declarația președintei Maia Sandu la Bruxelles: „UE are nevoie de un buget pentru pace”. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a îndemnat Uniunea Europeană să „investească decisiv” în pregătirea țărilor candidate la aderare, dar și a comunității însăși, pentru următoarea fază a extinderii. Maia Sandu a vorbit luni, la Bruxelles, la reuniunea dedicată bugetului anual al UE. În opinia sa, o „investiție strategică în pace” prin intermediul bugetului UE este, în cele din urmă, o investiție în prosperitatea tuturor națiunilor europene. Președinta a menționat că sprijinirea țărilor candidate precum R.Moldova înseamnă nu numai consolidarea economiilor, ci și a societăților din acele state - prin investiții în buna guvernare și reforma justiției, dar și în infrastructura de securitate. „Banii care sunt disponibili sunt la fel de importanți ca orice descurajare militară. Ei ne pot ajuta să dezvoltăm reziliența, să ne pregătim pentru aderarea la UE și să ne apere de cei care doresc să ne impună un mod de viață diferit - represiunea împotriva libertății democratice”, a spus Maia Sandu. În opinia sa, „investițiile” UE într-o Europă „mai bună și pașnică” este o contribuție importantă pentru prosperitatea viitoare, scrie Europa Liberă, la care face referire Radio Chișinău.
Moldova are nevoie de un model de dezvoltare și acesta este integrarea europeană, titrează Deschide.MD. Directorul centrului de Informare și Documentare NATO, Ion Tăbârță, consideră că integrarea europeană este acel proiect de țară spre care trebuie să tindem. În opinia sa, acest fapt va ajuta Moldova să se dezvolte ca stat, ca societate, inclusiv din punct de vedere al bunăstării. Potrivit expertului, modelul alternativ, cel eurasiatic sau de apropiere de Federația Rusă, nu este unul funcțional.
„Opoziția pro-rusă din R. Moldova a devenit vocală în ultimul timp pentru că Rusia a obținut mici victorii pe front”, consideră expertul de la București Armand Goșu, citat de Jurnal.md. R. Moldova trebuie să facă față în următoarele luni la asaltul forțelor de opoziție pro-ruse care se folosesc de contextul geo-politic, de victoriile mici, tactice, fără mare importanță strategică, pe care armata rusă le obține pe frontul din Ucraina, pentru a putea cuceri puterea la Chișinău. Ce interes ar avea Moscova în R. Moldova? Cel de a deschide un nou front împotriva Ucrainei și de a pune presiune asupra Odesei. Opinia aparține analistului român, Armand Goșu, și a fost expusă în cadrul emisiuni Ora Expertizei de la Jurnal TV. „Opoziția din RM pro-rusă a devenit vocală în ultimul timp pentru că Rusia a obținut victorii pe linia frontului. În momentul în care ofensiva rusească va fi oprită de armata ucrainenaă, în momentul în care Rusia va fi pusă în dificultate pe linia frontului, ceea ce iar e puțin probabil să se întâmple în următoarele câteva luni, până la alegerile prezidențiale, cu siguranță atunci lucrurile vor sta altfel și această opoziție agresiv pro-rusă, pro-moscovită va fi redusă la tăcere”, a explicat expertul. El a adăugat că nu e un context foarte simplu nici pentru ruși, deoarece Transnistria, în ciuda presiunilor făcute de Moscova nu s-a lăsat utilizată în acest război. „În schimb există o mare problemă cu Găgăuzia pentru că lucrurile au scăpat de sub control. E târziu, dar încă e ceasul al 11 când politicienii de la Chișinău mai pot să ia niște măsuri”, a conchis Armand Goșu.
Problema cea mai mare a R. Moldova nu este atât influența externă, cât actorii politici interni care încearcă să submineze, din interior, eforturile de apropiere de Uniunea Europeană, atenționează experta Angela Grămadă, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”, de la TVR MOLDOVA. Ea atrage atenția că vor exista foarte multe provocări din partea Federației Ruse îndreptate către R. Moldova în perioada ce urmează. „Războiul hibrid al Rusiei împotriva R. Moldova se va intensifica în perioada următoare, pentru că miza este mult prea mare, pentru că Federația Rusă nu își permite să ofere posibilitatea acestor țări care formează vecinătatea imediată să scape de sub influența lor și atunci mecanismele, instrumentele sunt extrem de dure și nu vor ține cont de ce se întâmplă în aceste țări, de situația economică sau politică a locuitorilor din aceste țări. De ce? Pentru că ei se tem, la rândul lor, să nu existe un fel de reacție în lanț și să permită ca cetățeanul de rând rus să își dorească un efect similar în țara lor. Rusia are suficient de multe pârghii și Rusia dispune nu doar de pârghii din punct de vedere politic, dar și financiare... Instrumentarul este foarte divers, dar problema e la actorii politici interni care vor merge în această campanie electorală din acest an, nu neapărat pentru a obține acea funcție de președinte, cât pentru a submina rezultatele referendumului, pentru că acolo este miza – parcursul european al R. Moldova”, a subliniat Angela Grămadă. Totodată, ea susține că societatea trebuie să se mobilizeze pentru a nu permite Federației Ruse, prin intermediul actorilor politici de la Chișinău, să schimbe opțiunea de dezvoltare.
Pentru PRIMA dată în ultimele trei decenii, Rusia poate fi dată AFARĂ definitiv din R. Moldova, titrează Ziarul Național, care preia o analiză de pe Politico. Totuși, există o dilemă pentru Chișinău: cum să faci asta fără a declanșa o criză umanitară asupra propriilor cetățeni? Schimbarea reprezintă o problemă pentru Transnistria, dar și pentru guvernul moldovean. Oprirea plăților către Transnistria ar duce la prăbușirea bugetului regiunii separatiste și ar lăsa sute de mii de oameni fără venituri și servicii de bază - o provocare care, pentru o țară de mărimea R. Moldova, ar fi similară cu reunificarea Germaniei după căderea Zidului Berlinului. „Elitele din Transnistria recunosc deja că noi cumpărăm energie electrică din regiune ca să nu aruncăm regiunea într-o criză umanitară", a afirmat ministrul moldovean al Energiei, Victor Parlicov. Totuși, oficialii de la Chișinău susțin fără echivoc: este timpul să se pună capăt blocajului multigenerațional. „Rezolvarea conflictului înseamnă reintegrarea completă și preluarea de către Republica Moldova a controlului asupra granițelor sale suverane", a subliniat ministrul de Externe Mihai Popșoi. „UE trebuie să continue să ajute R. Moldova cu energie, astfel încât să devină complet independentă de Rusia", a declarat Ivana Stradner, cercetător la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor din Washington. „Și trebuie să ne asigurăm că, dacă lucrurile escaladează, nu ne temem de provocările lui Putin în țară - dacă nu vrem ca Occidentul să fie văzut ca un tigru de hârtie, trebuie să fim pregătiți să ajutăm R. Moldova", a subliniat aceasta, citată de Ziarul Național.