Ziua sănătății plămânilor: Medicii cer diagnosticare timpurie și renunțarea la fumat

  • 20 Noiembrie 15:29
Ziua sănătății plămânilor: Medicii cer diagnosticare timpurie și renunțarea la fumat

În fiecare an, în a treia zi de miercuri a lunii noiembrie, este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Bolii Pulmonare Obstructive Cronice (BPOC), o afecțiune respiratorie gravă care afectează milioane de oameni în întreaga lume. Tema ediției din acest an – „Respiră liber, trăiește sănătos!” – pune accent pe importanța diagnosticării timpurii și a îngrijirii continue a sănătății plămânilor, prin investigații simple precum spirometria și prin evitarea fumatului.

Spitalul de Pneumoftiziologie „Chiril Draganiuc” din Chișinău se alătură campaniei internaționale de informare, subliniind că prevenția și controlul BPOC pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții, transmite studio-l.online.

Ludmilla Dodon, contabil-șef din Chișinău, spune că s-a confruntat timp de zece ani cu tuse intensă și dificultăți de respirație. Deși a consultat mai mulți medici, abia la Spitalul de Pneumoftiziologie a primit tratamentul adecvat.

Cazul ei ilustrează una dintre cele mai mari probleme asociate BPOC: diagnosticarea tardivă. Medicii atrag atenția că spirometria, un test simplu, neinvaziv, este singura investigație care poate confirma corect boala.

„BPOC nu poate fi vindecată, dar poate fi controlată eficient prin tratament și monitorizare medicală regulată”, explică specialiștii.

Cea mai des întâlnită cauză a BPOC este fumatul, atât activ, cât și pasiv. Totuși, boala poate apărea și la persoane nefumătoare, în special din cauza expunerii la vapori, praf nociv sau factori genetici care fac plămânii mai vulnerabili.

Medicii recomandă renunțarea la fumat, evitarea mediilor toxice și prezentarea la medic atunci când apar simptome precum tuse persistentă, dificultăți de respirație sau senzația de „gâfâială”.

În anul 2025 a fost semnat un acord important între Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Societatea Europeană de Boli Respiratorii (ERS), menit să consolideze eforturile globale pentru depistarea precoce a BPOC.

În Republica Moldova, acest parteneriat se va traduce prin:

  • organizarea de screeninguri în comunități;
  • campanii de informare;
  • chestionare de evaluare a riscului;
  • facilitarea accesului la testări spirometrice.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,85
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:94 %
Vint:2,57 m/s
Fri
12
Sat
9
Sun
11
Mon
6
Tue
7
Arhivă Radio Chișinău