Ziua Culturii Naționale | Nașterea poetului Mihai Eminescu este marcată astăzi cu mai multe evenimente culturale care au loc la Chișinău și în alte localități din R. Moldova
-
15 Ianuarie 2021 08:00
Evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale sunt organizate la Chișinău și în alte localități din R. Moldova, pentru a marca ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, născut la 15 ianuarie 1850.
Ziua Culturii este o sărbătoare națională, care are loc anual în R. Moldova și România cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic.
Tradițional, la bustul poetului Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor din Chișinău au loc depuneri de flori, la care participă oameni de cultură, funcționari, politicieni, elevi, profesori.
Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează mai multe evenimente culturale cu începere de la ora 11.30.
În cadrul filialelor Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” vor avea loc evenimente dedicate lui Mihai Eminescu, iar diseară, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” va avea loc un spectacol-recital "Al meu nume o să-l poarte" cu actorii și orchestra de cameră a Teatrului.
La ora 12.00, la Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu” va avea loc manifestarea omagială „În raza gândului etern”, dedicată aniversării a 171-a de la nașterea Luceafărului Literaturii Române, Mihai Eminescu. Evenimentul va fi prezentat de academicianul Mihai CIMPOI.
Academia Română va sărbători Ziua Culturii Naționale în parteneriat cu Filarmonica "George Enescu", care va susține un concert sub bagheta dirijorului Horia Andreescu.