Ziarul Național | Victor Chirilă: „Dați țării o politică internă bună și veți avea o politică externă pe măsură” (Revista presei)
-
29 Iunie 2021 09:37
„Dați țării o politică internă bună și veți avea o politică externă pe măsură” – este titlul unui editorial publicat de Ziarul Național semnat de directorul executiv al Asociației de Politică Externă, Victor Chirilă, care îl citează, astfel pe renumitul diplomat român, Nicolae Titulescu.
Autorul analizează promisiunile electorale ale concurenților la alegerile parlamentare anticipate, în ceea ce privește politicile interne și externe. „Alegerea dnei Maia Sandu în calitate de Președinte al R. Moldova, în virtutea unui program de reforme ambițioase, a redat țării șansa de a relansa relațiile cu vecinii și principalii săi parteneri de dezvoltare. În lunile ce s-au scurs de la investirea ei în funcția de șef al statului, Bruxelles, București, Berlin, Paris, Roma, Stockholm, Varșovia, Vilnius, Washington, și alte capitale occidentale, n-au încetat să ne trimită mesaje de susținere, deschidere și disponibilitate de a ne ajuta să facem față pandemiei Covid-19, să relansam economia, să implementăm reformele esențiale pentru modernizarea statului nostru și să avansăm pe calea asocierii politice și integrării economice cu UE. (…) În opinia Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „Republica Moldova se afla la o răscruce de drumuri”, iar „Planul de redresare economică al UE este un efort fără precedent de a ajuta țara în eforturile sale de a restabili și stimula agenda ambițioasă de reforme în interesul poporului”. Mesajul este cât se poate de clar, pentru a valorifica acest impunător pachet de asistență nu va fi suficient să afișăm o politică externă pro-europeană la nivel declarativ. Bruxellesul și celelalte capitale europene vor aștepta de la noi o politică externă care să fie în sintonie deplină cu aplicarea concretă/reală a reformelor cheie pentru combaterea marii corupții, depolitizarea și eficientizarea justiției, reformarea administrației publice și relansarea economiei. La 11 iulie, cetățenii moldoveni vor alege partidele politice, care fie vor valorifica, fie vor rata această unică șansă de a scoate țara din actualul impas de dezvoltare și de a relansa cooperarea cu partenerii noștri strategici”, subliniază autorul.
Europa Liberă publică un interviu cu o moldoveancă stabilită în România, Diana Mardarovici, care deține funcția de Consilier general al municipiului București. „Pe noi, cel mai mult ne-a oprit în dezvoltare corupția” – afirmă aceasta. „Evident că nu putem vota oameni care în trecut există suspiciunea că ar fi folosit într-un mod incorect și necinstit fonduri publice”, mai afirmă ea, subliniind că, „indiferent cât de mulți am fi în afara țării, avem acolo părinți, avem acolo, unii dintre noi, chiar copii, pentru diaspora ce contează este să vedem, anume, un semnal, pentru că semnalul acesta diaspora l-a dat de foarte mult timp: a votat spre dreapta, a votat spre UE, a votat pentru o dezvoltare normală, a votat împotriva corupției – este foarte important pentru noi să vedem că și în țară se întâmplă același lucru! Vreau să văd că și moldovenii vor să se salveze, pentru că a conta pe diaspora mereu pentru a duce R. Moldova într-o direcție sau alta, nu este tocmai corect. Ar trebui să se mobilizeze, în primul și în primul rând, cetățenii care locuiesc astăzi în R. Moldova.”
Și TVR Moldova publică un reportaj despre un moldovean stabilit peste hotare- „Ion Rotaru, decoratorul care înfrumusețează Portugalia”. Acum 20 de ani s-a stabilit în Portugalia, țară în care a devenit florar decorator renumit. Până a-și urma pasiunea pentru aranjamentele florale a făcut față multor provocări și a avut meserii străine de ceea ce-i plăcea să facă. La început a spălat vase, a lucrat în construcții și chiar a fost pescar. La aranjamentele florale a revenit mult mai târziu, chiar dacă și-a dezvoltat talentul în acest domeniu încă din copilărie. Acum are propria afacere cu flori și creează buchete și aranjamente florale deosebite, inclusiv pentru evenimente selecte. Ion Rotaru a făcut și performanță în domeniu, iar de-a lungul anilor a câștigat mai multe competiții de design floral.
Pe portalul Anticorupție.md citim despre „Ultimul cuvânt al ziarului „Cuvîntul” de la Rezina”. Publicația „Cuvîntul” de la Rezina își sistează activitatea, după un sfert de secol de jurnalism combativ în raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești. Anunțul a fost făcut pe pagina de web a publicației de către redactorul Anton Zabelinschi, cel care a preluat conducerea ziarului după decesul directorului publicației, ziaristul Tudor Iașcenco. „Închiderea ziarului a fost planificată din timp, acest lucru trebuia să se întâmple, doar că domnul Tudor Iașcenco nu a reușit să-și ducă misiunea mai departe, ceea ce ne-a rugat pe noi, întreaga echipă CUVÂNTUL să o facem. Ultima sa doleanță a fost să continuăm varianta print până pe 1 iulie, să finisăm proiectele în care suntem angajați, iar apoi să sistăm activitatea. Astfel, cum 25 de ani întreaga redacție și-a ascultat liderul, exact așa o face și acum”, se menționează în mesajul publicat pe pagina web”.