Vicepremierul Valeriu Chiveri susține reintegrarea graduală a regiunii transnistrene
-
02 Noiembrie 13:00
Noul vicepremier pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, susține reintegrarea graduală a regiunii transnistrene „în spațiile juridic, economic, financiar, vamal, de sănătate, educațional și informațional ale Republicii Moldova”. Potrivit oficialului, procesul este amplu și complex și necesită implicarea întregii societăți, transmite IPN.
„În regiunea transnistreană locuiesc cetățenii noștri. Este nevoie să le oferim servicii publice la fel ca pentru cetățenii din dreapta Nistrului”, a declarat Chiveri într-un mesaj video în care și-a prezentat prioritățile mandatului.
Vicepremierul a subliniat că Republica Moldova trece printr-un amplu proces de reforme și de ajustare la standardele europene. „Este important ca întreaga țară, inclusiv regiunea transnistreană, să se conecteze la acest spațiu de pace și prosperitate”, a adăugat Chiveri.
Totodată, acesta a evidențiat rolul semnificativ, „dacă nu crucial”, al Uniunii Europene în crearea unei misiuni civile internaționale care ar urma să înlocuiască actualul format de negocieri.
Și premierul Alexandru Munteanu a confirmat poziția Guvernului privind reglementarea exclusiv pașnică a conflictului transnistrean. În ședința Parlamentului în care a solicitat votul pentru învestirea Guvernului, Munteanu a afirmat că integrarea economică reprezintă cea mai bună soluție, excluzând orice intervenție prin forță.
Referitor la procesul de aderare la Uniunea Europeană, premierul a menționat că, deși, teoretic, integrarea Moldovei ar putea avea loc și fără regiunea transnistreană, prioritatea Guvernului este ca țara să „intre în UE împreună”.

