Ziarul National | Subiectul privind acordarea unui „statut special” Transnistriei ar putea fi abordat anul viitor (Revista presei)

  • 11 Septembrie 2019 09:39
Ziarul National | Subiectul privind acordarea unui „statut special” Transnistriei ar putea fi abordat anul viitor (Revista presei)

Revista presei din 11 septembrie 2019

Ziarul de Gardă publică, pe surse, numele candidaților care au depus dosarul în concursul pentru funcția de procuror general. Este vorba de Maxim Gropa, procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale; Vsevolod Ivanov, procuror în Procuratura municipiului Chișinău; Ruslan Popov, șeful Secției analiză criminologică din cadrul Procuraturii Generale; Igor Popa, fost procuror general interimar; Roman Eremciuc, șeful Oficiului Centru al Procuraturii Chișinău; Anatolie Istrate, avocat; Eduard Bulat, ajunct al procurorului general interimar; și Ruslan Cașu, fost procuror în procuratura sect. Ciocana, mun. Chișinău. Potrivit Legii actuale cu privire la Procuratură, concursul pentru fotoliul de șef al PG este desfășurat de CSP. La sfârșit lunii august, ministra Justiției, Olesea Stamate, a prezentat însă conceptul de reformare a justiției, potrivit căruia, noul procuror general ar urma să fie ales de către Consiliul Superior al Procurorilor, în baza unei liste propuse de Ministerul Justiției, notează Ziarul de Gardă.

Ziarul National atenționează că așa-zișii oficiali transnistreni sunt ca la ei acasă în Chișinău. Publicația se referă la imaginile video de la Aeroport, apărute în spațiul public, în care un angajat al Poliției de Frontieră îl conduce AMICAL pe un ministru separatist de la Tiraspol, astfel încât acesta să nu stea în rând și să-i fie examinate actele în mod prioritar, fără a respecta formalitățile. Veridicitatea imaginilor au fost confirmate de Ministerul Afacerilor Interne, scrie Ziarul Național, iar pe pagina instituției a fost publicat un comunicat de presă în care se arată că ministrul Năstase a dispus „o anchetă amplă” și sugerează că ar fi vorba de o reminiscență a fostei guvernări.

Aceeași publicație scrie că subiectul privind acordarea unui „statut special” Transnistriei ar putea fi abordat anul viitor, făcând referire la anunțul președintelui Igor Dodon, care s-a pronunțat recent în favoarea unei „autonomii foarte puternice” pentru regimul separatist de la Tiraspol. El a menționat, luni, după vizita sa la Moscova, că dacă o să fie menținută această majoritate parlamentară și dacă va exista un consens exterior, rușii-SUA, „următorul subiect, pentru anul viitor, este cel al statutului special pentru Transnistria și ce fel de autonomie, cât de lărgită”. El afirmă că „primul pas” pentru rezolvarea conflictului transnistrean este cel enunțat de ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, care a fost pe 24 august curent „într-o vizită neoficială” în R. Moldova - Rusia este gata să reia procesul de lichidare a munițiilor stocate la Cobasna, în stânga Nistrului, scrie Ziarul Național.

Tribuna scrie că așteaptă de la noul ministru al Sănătății de 10 ori MAI MULT și de 100 de ori MAI BINE. Toată țara trebuia să devină un șantier, unde se repară instituțiile medicale și se transformă în centre medicale moderne, iar reformele să oprească instant plecarea specialiștilor tineri, în fruntea instituțiilor medicale să fie manageri tineri, care, zilnic, îmbunătățesc serviciile medicale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău