Ziarul de Gardă | Hotelul off-shore din centrul istoric al Chișinăului

  • 29 Septembrie 2017 11:45
Ziarul de Gardă | Hotelul off-shore din centrul istoric al Chișinăului

În curând, în centrul istoric al Chișinăului va apărea un hotel cu 12 niveluri. Construcția este ridicată pe rămășițele unui monument istoric, privatizat dubios în 2009. În ultimii ani, imobilul și terenul aferent au fost implicate în mai multe tranzacții off-shore, fiind vândute și revândute de firme din Belize, reprezentate prin procură de cetățeni ai R. Moldova. În mai 2017, în urma unui contract de societate civilă, bunurile au ajuns în gestiunea Companiei „Exfactor-Grup”.

Tot în mai, Consiliul Național al Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și-a dat, prin vot, acordul pentru construirea hotelului cu subsol, parter, 9 etaje și penthouse în centrul istoric al capitalei, după ce, în 2014, același consiliu refuza eliberarea unui aviz pentru construcția unui hotel cu șase etaje, în același loc. Proiectul construcției a fost întocmit și susținut de Victor Grozavu, fiul viceprimarului de Chișinău, Nistor Grozavu.

Ani la rând, activiștii civici din Chișinău au luptat împotriva construcției în parcul din centrul Capitalei a unui hotel cu 13 etaje de către Compania „Finpar Invest”, controlată de politicianul Vladimir Plahotniuc. În iunie 2017, după mai multe procese de judecată, „Finpar Invest” a vândut scheletul cafenelei Guguță, pe care urma să ridice hotelul. Un asemenea hotel va apărea însă în centrul istoric al Chișinăului, autoritățile statului eliberând deja mai multe avize necesare demarării proiectului.

Consiliul a aprobat 12 niveluri după ce a respins o construcție mai joasă

Pe 4 mai 2017, Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI) de pe lângă Ministerul Culturii (astăzi Ministerul Educației, Culturii și Cercetării) a dat aviz pozitiv proiectului înaintat de arhitectul Victor Grozavu și firma sa, „Vigro Proiect”, pentru construcția pe str. București 62/Pârcălab 37, pe scheletul unui monument istoric, a unui „business centru cu apart-hotel cu înălțimea S+P+9E+PH”.  În calitate de beneficiar al proiectului e înregistrată firma „Universal Proiect” SRL. Aprobarea membrilor Consiliului, format din 14 persoane, a venit după ce, în septembrie 2014, de exemplu, au refuzat să aprobe un proiect care prevedea mai puține etaje (2S+D+8E). „Se respinge schița de proiect prezentată. Autorii proiectului vor elabora altă schiță, propunând un concept arhitectural-spațial al edificiului proiectat în strânsă corelare cu caracteristicile spațial-volumetrice și stilistice ale zonei protejate în care se dorește inserția unei construcții noi, ținând cont de statutul de monumente protejate ale imobilelor adiacente”, se spune în nota CNMI.

Citiți continuarea pe zdg.md.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău