Zero venituri salariale vs. 372 de mii de lei obținuți din donații, indică în declarația de avere familia președintelui partidului „Victorie”, Vadim Grozavu (Revista presei)

  • 01 Mai 10:02
Zero venituri salariale vs. 372 de mii de lei obținuți din donații, indică în declarația de avere familia președintelui partidului „Victorie”, Vadim Grozavu (Revista presei)

Republica Moldova poate să folosească o pârghie strategică pentru a scăpa de regimul marionetă pus de Kremlin în Transnistria. Dar dacă face asta, riscă să enerveze Rusia și să provoace o criză energetică, scrie DW care face trimitere la un articol publicat de Politico. Pentru prima oară în ultimele trei decenii, Moldova are posibilitatea, în sfârșit, să scape de influența rusă. Dar acest pas implică o problemă spinoasă: trebuie să facă asta fără a declanșa o criză umanitară pentru proprii cetățeni din Transnistria, se arată în analiza publicată de Politico.

 Moldova a fost mult timp prinsă în lațul energiei ieftine. Centrala de la Cuciurgan, deținută de Rusia în Transnistria este cea mai importantă sursă de energie pentru Moldova, furnizând aproximativ patru cincimi din necesarul țării în schimbul a sute de milioane de euro pe an. Moldova depinde și de rețelele de înaltă tensiune din Transnistria, ceea ce le conferă regiunii separatiste și Rusiei o pârghie mai puternică. Însă Uniunea Europeană a schimbat acest calcul. În ultimii ani, Bruxelles-ul a oferit Moldovei zeci de milioane de euro pentru construirea de infrastructură și a întărit legătura Chișinăului cu rețelele energetice europene, compensând costurile de achiziție din alte părți. Asta înseamnă că Moldova nu mai trebuie să cumpere gazul Transnistriei, ceea ce ar putea provoca probleme serioase statului separatist. Scăderea fluxului de numerar al regiunii separatiste prin încetarea monopolului energetic oferă o șansă de a vindeca diviziunile țării și de a se alătura blocului ca o singură națiune. "Rezolvarea problemei energetice cu Transnistria ar fi un pas major înainte. Însă va fi suficient pentru ca Transnistria să se integreze încet, dar constant în țară?", arată Viola von Cramon-Taubadel, europarlamentar german și membru al comisiei de afaceri externe a Parlamentului European.

Zero venituri salariale vs. 372 de mii de lei obținuți din donații. ZDG csrie astăzi despre  președintele de partid care trăiește din donații primite de la bunici, verișori sau părinți. Zero venituri salariale, 411 lei obținuți dintr-un depozit bancar, peste 36 de mii de lei obținuți de la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) și 372 de mii de lei obținuți din donații. Acestea sunt veniturile pe care le indică în 2023 familia președintelui partidului „Victorie”, Vadim Grozavu, în declarația de avere și interese personale pe care a depus-o la o săptămână după ce, alături de liderii tuturor partidelor afiliate ex-deputatului Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a constituit blocul „Victorie”.

Deputatul în primul Parlament, Andrei Baștovoi, a fost achitat și reabilitat, anunță Anticorupție.md. Deputatul în primul Parlament al Republicii Moldova, Andrei Baștovoi, care a ocupat funcția de vicepreședinte al companiei Ascom Group, ce aparține omului de afaceri Anatol Stati, a fost achitat și reabilitat în dosarul în care era învinuit de două companii că le-ar fi adus un prejudiciu de peste 25 de milioane de dolari. Sentința a fost pronunțată în data de 29 aprilie curent, de judecătorul Gheorghe Stratulat, dar poate fi contestată în instanța ierarhic superioară.

O nouă FUZIUNE pentru a salva învățământul superior din R. Moldova. USM și UTM sunt pregătite să-și dea mâna pentru a crea o instituție puternică, titrează Ziarul Național.  Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) și Universitatea de Stat din Moldova (USM) sunt pregătite să fuzioneze, dar nu prin absorbție, astfel încât să devină o instituție comprehensivă. Anunțul a fost făcut marți de către rectorul UTM, Viorel Bostan, în cadrul unei întrevederi a Consiliului Rectorilor cu premierul Dorin Recean și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Potrivit lui Bostan, învățământul superior din R. Moldova se află într-un moment de cotitură din cauza problemelor demografice și necesită fonduri suplimentare din partea statului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău