Zece cabinete de dezvoltare a copiilor au fost amenajate în localitățile din Ungheni și Cahul. Cu suportul UE au fost procurate mobilier, echipament medical și jucării

  • 09 Decembrie 2022 10:34
Zece cabinete de dezvoltare a copiilor au fost amenajate în localitățile din Ungheni și Cahul. Cu suportul UE au fost procurate mobilier, echipament medical și jucării

„Chiar și când copiii sunt sănătoși tot la policlinică vor să vină”, ne-au spus într-un glas câteva mămici din satul Bucuria, raionul Cahul, pe care le-am găsit la Centrul de Sănătate din localitate, acolo unde vin cel mai des cu copiii pentru verificări de rutină sau în caz de boală. Centrul de Sănătate „Bucuria” este unul din cele zece centre de sănătate din raioanele Cahul și Ungheni, în cadrul cărora au fost amenajate și echipate, cu suportul Uniunii Europene, cabinete de dezvoltare a copilului – spațiul în care medicul de familie sau pediatrul desfășoară consultațiile părinților cu copii, comunică UNICEF Moldova.

Olga Pancu este mamă a trei copii, iar în ultimul an vine tot mai des din localitatea vecină, satul Moscovei, pentru controlul lunar a fiicei de cinci luni. La fel ca ea, și alți părinți din satele vecine Lucești, Tătărești și Huluboaia, cu o populație estimată la circa 4700 de locuitori cumulat, vizitează sistematic cabinetul de dezvoltare a copilului. Olga spune că lucrurile s-au schimbat foarte mult de când a fost amenajat un cabinet dedicat copiilor și părinților.   

 

„Suntem foarte mulțumiți de asistența medicală care ni se acordă aici. Acum e mult mai bine ca înainte – e curat, e cald, copiii se pot juca liniștiți și în siguranță, cât noi părinții discutăm cu medicii”, ne-a povestit Olga. 

 

Șefa Centrului de Sănătate „Bucuria”, Victoria Miclaus, care de trei ani este și medic de familie în localitate, a menționat că săptămânal îi pășesc pragul câțiva zeci de părinți împreună cu copiii, iar datorită amenajării cabinetului cu toate echipamentele necesare pentru examinarea medicală, îi este mult mai ușor să le ofere asistența de care au nevoie, așa cum până acum consultațiile copiilor aveau loc în același spațiu ca și cele pentru adulți.  

„Se știe că în sate condițiile nu sunt cele mai bune. Mulți părinți nu au acasă tot ce avem aici în cabinet. Dar de avut avem de toate - masă pentru nou-născuți cu saltea, cântar electronic, pediometru pentru sugari, pernă pentru alăptare, masă cu scaune pentru copii, jucării lavabile, cărți pentru copii și suport pentru acestea.. Tot de ce are nevoie un medic ca să ofere ajutor copilului și, desigur, ca acesta să se simtă bine atunci când vine la consultație cu părintele. Mă bucur că avem un spațiu colorat, plăcut celor mici, aici unde avem posibilitatea, într-un mediu calm și prielnic copiilor, să le oferim asistența medicală profesionistă, să asigurăm acces echitabil tuturor copiilor la servicii de sănătate de calitate, să discutăm fără grabă cu adulții, să le oferim sfaturi și să-i îndrumăm în „meseria” de părinte”, a precizat Victoria. 

 

Pentru vizita de rutină la vârsta de 12 luni a băiețelului ei Nicolae a venit și Marina Lupu. Ea spune că și cu ceilalți doi copii ai săi a beneficiat de asistență medicală la Centrul de Sănătate „Bucuria”, iar faptul că acum există un cabinet dedicat consultațiilor copiilor, echipat conform standardelor europene, o bucură nespus de mult. De acum încolo, vizitele la medic vor fi  plăcute atât pentru copii, cât și pentru părinții lor. 

 

„În satul Moscovei condițiile generale în policlinică sunt mai bune, dar de mulți ani venim aici, la Centrul de Sănătate „Bucuria”. Ne place mai mult pentru că personalul medical este mai plăcut și calificat. Eu am trei copii și cu toți trei vin aici, cred că de vreo 15 ani deja. Am rămas plăcut surprinsă să văd cum s-a transformat cabinetul pentru copii. Înainte se făcea focul în sobă aici, la jucării sau pernă pentru alăptat nici nu visam. Acum e diferit. Vrei să tot vii aici să te mai odihnești cât copiii se joacă și doamna doctor ne oferă sfaturi”, ne-a spus Marina. 

 

„Cabinetul acesta îmi aduce aminte de copilăria mea. Până nu demult mi se asocia cu frica.. Acum e altfel - totul e nou, frumos, colorat. Copiii noștri vor avea altfel de amintiri și noi, părinții, nu vom mai sta în coridor când o să venim. E ca o mini grădiniță. Aici copiii se împrietenesc și apoi deja se joacă împreună la grădiniță și școală. E foarte dotat – începând de la ce are nevoie o mamă cu nou-născut, până la jucării pentru cei mai mari”, a menționat Gabriela Braileanu, mămica Sofiei de un an și cinci luni, care la fel aștepta pentru o vizită la medic. 

 

La circa 30 de km de satul Bucuria, ne-a întâlnit Șefa Centrului de Sănătate „Găvănoasa” din localitatea cu același nume. Svetlana Percembli a crescut și copilărit la Găvănoasa, iar de 28 de ani este medic la Centrul de Sănătate din sat, unde, atunci când au nevoie, vin inclusiv locuitorii din alte trei localități vecine. O responsabilitate enormă, dar și o plăcere de nedescris atunci când ești de ajutor, așa cum însăși doamna doctor ne-a recunoscut. Centrul de Sănătate „Găvănoasa” a beneficiat de suportul Uniunii Europene pentru amenajarea și dotarea cabinetului de dezvoltare a copilului. În cabinet o așteptau deja câteva mame, printre ele și Irina Cosinschi și fiica sa de șase ani, Xenia. Irina mai are un copil diagnosticat cu autism, în discuție menționând cât de recunoscătoare este pentru schimbările frumoase prin care a trecut cabinetul pentru copii și cât de mult a influențat un mediu plăcut și asistența medicală calificată pentru sănătatea copilului și starea sa de bine.

 

„La noi în societate aproape toți copiii asociază medicul și spitalul cu durere, frică. Încet-încet se schimbă această percepție. Deja venim într-un cabinet colorat, cu diferite activități. Copilul meu are atenția captată și astfel nu se mai gândește că medicul i-ar putea face ceva ce nu-i va plăcea. Spațiul este foarte bine echipat, iar personalul ne primește mereu cu blândețe și amabilitate. Le mulțumesc foarte mult și le sunt recunoscătoare”, ne-a spus Irina. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău