ZdG | Magistratul Vladislav Clima rămâne în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Decretul Maiei Sandu a fost anulat

  • 31 Decembrie 2021 12:48
ZdG | Magistratul Vladislav Clima rămâne în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Decretul Maiei Sandu a fost anulat

Magistratul Vladislav Clima rămâne în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a anulat vineri, 31 decembrie, decretul prin care președinta R. Moldova, Maia Sandu, a invalidat un alt decret al ex-președintelui R. Moldova Igor Dodon privind numirea lui Clima în funcția de președinte al Curții de Apel (CA) Chișinău.

Decizia a fost emisă de magistratul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, Alexei Paniș, vineri, 31 decembrie și este executorie, scrie zdg.md.

Procesul dintre judecătorul Clima și președinta Sandu a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Chșinău, sediul Rîșcani, după ce la 18 noiembrie magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins cererea de strămutare a procesului de judecată de la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, la Judecătoria Cahul, sediul central. Atunci, magistrații CSJ au constatat faptul că este de competența Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, să examineze cauza de contencios administrativ. 

Pe 14 iulie curent, magistratul Vladislav Clima a acționat-o in judecată pe președinta R. Moldova, Maia Sandu. Clima solicită Judecătoriei Chișinău sa verifice legalitatea decretului prin care a fost demis din funcția de președinte al Curții de Apel.

La 11 iunie curent, înainte de a merge în judecată, Clima a expediat o cerere prealabilă în adresa Președinției prin care a solicitat verificarea legalității și anularea decretului semnat de președinta R. Moldova, Maia Sandu, prin care a fost demis din funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Atunci, într-un comentariu pentru ZdG, Clima declara că „deși legea îi oferă dreptul de a cere suspendarea decretului la autoritatea emitentă și apoi în instanță, la etapa prejudiciară nu va face uz de el pentru a nu admite utilizarea justiției în campanie electorală”.

Clima nu mai este șeful CA Chișinău după ce la 28 mai curent, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anulat decretul fostului șef de stat Igor Dodon, prin care magistratul Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, menționând că „Consiliul Superior al Magistraturii a încălcat procedurile legale și a admis un conflict de interese inadmisibil atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:13,38 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău