YouTube restricționează accesul la un film rusesc despre Crimeea, considerând producția ca fiind jignitoare

  • 12 Martie 2021 13:15
YouTube restricționează accesul la un film rusesc despre Crimeea, considerând producția ca fiind jignitoare

YouTube a semnalizat producția cinematografică rusă "Crimeea. Drumul spre casă" drept neadecvată și jignitoare pentru unele segmente de public - transmite portalul de știri Fakti.

"Următorul conținut a fost identificat de comunitatea YouTube ca fiind neadecvat sau jignitor pentru unele segmente de public. Poate conține materiale nepotrivite pentru unii utilizatori. Vizionați pe propira răspundere" - se arată în mesajul transmis de YouTube utilizatorilor platformei.

De asemenea, YouTube a semnalizat faptul că documentarul este finanțat integral sau parțial de guvernul Federației Ruse. Portalul ucrainean de știri Fakti menționează că filmul de propagandă "Crimeea. Drumul spre casă" a fost realizat în 2015, pentru a marca un an de la anexarea peninsulei ucrainene de către Rusia.

În documentarul respectiv, Rusia își recunoaște efectiv invazia militară, motiv pentru care fostul prim-ministru ucrainean Arseni Iațeniuk a cerut Ministerul Justiției de la Kiev să includă acest film ca probă în procesul intentat de Ucraina împotriva Rusiei. Potrivit lui Iațeniuk, detaliile operațiunii de ocupare a Crimeii de către Rusia, prezentate pe larg în acest film, ar trebui să ajute Tribunalul de la Haga în ancheta sa cu privire la acest caz.

Sursa: RADOR

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:56 %
Vint:3,6 m/s
Mon
8
Tue
9
Wed
10
Thu
12
Fri
13
Arhivă Radio Chișinău