Washington Post | Administrația Trump caută soluții financiare pentru cazarea lui Kim Jong-Un la un hotel de lux

  • 02 Iunie 2018 16:35
Washington Post | Administrația Trump caută soluții financiare pentru cazarea lui Kim Jong-Un la un hotel de lux

Administrația Donald Trump încearcă să găsească soluții pentru suportarea costurilor cazării liderului Coreei de Nord, Kim Jong-Un, într-un hotel de lux din Singapore, în timpul summitului din 12 iunie, prețul camerei putând ajunge la 6.000 de dolari (5.150 euro), scrie ziarul The Washington Post.

Oficiali americani depun eforturi alături de colegii nord-coreeni pentru organizarea întrevederii între președintele SUA, Donald Trump, și liderul regimului autoritarist de la Phenian. După ce a fost anulat și apoi reactivat de către Donald Trump, summitul istoric ar urma să aibă loc pe 12 iunie, în Singapore.

"Dar o problemă logistică dificilă este încă nerezolvată, afirmă doi oficiali familiarizați cu subiectul. Cine va plăti cazarea la hotel al lui Kim Jong-Un? Statul mândru, dar izolat și sărac cere ca altă națiune să achite nota de plată în locația preferată: Fullerton, un hotel neoclasic luxos situat în apropierea estuarului Râului Singapore în care tariful unicului apartament prezidențial costă peste 6.000 de dolari (5.150 euro) pe noapte", explică publicația The Washington Post.

Problema achitării notei de plată la hotel este una dintre numeroasele aranjamente logistice pe care echipa condusă de Joe Hagin, adjunctul șefului cancelariei de la Casa Albă, încearcă să le rezolve cu organizatorii nord-coreeni, coordonați de Kim Chang Son.

În privința achitării notei de plată la hotelul preferat de liderul nord-coreean, Statele Unite ar vrea să suporte costurile, afirmă doi oficiali, dar diplomații americani se tem că Phenianul ar putea considera ofensator gestul Washingtonului. În consecință, organizatorii americani analizează posibilitatea de a ruga autoritățile din Singapore să suporte costurile cazării lui Kim Jong-Un și membrilor delegației nord-coreene.

"Este vorba de o ironie și de o abatere clară de la insistența Coreei de Nord de a fi tratată ca partener egal", apreciază Scott Snyder, expert la Institutul american Consiliul pentru Afaceri Externe (Council on Foreign Relations).

Nu este prima dată când regimul totalitarist de la Phenian formulează solicitări financiare îndrăznețe. În cursul Jocurilor Olimpice de Iarnă din stațiunea sud-coreeană PyeongChang, Guvernul de la Seul a alocat 2,6 milioane de dolari pentru găzduirea membrilor delegației nord-coreeene. La același eveniment, Comitetul Internațional Olimpic le-a plătit salariile celor 22 de atleți trimiși de Coreea de Nord.

Sursa: MEDIAFAX

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:40 %
Vint:4,12 m/s
Sat
15
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău