Vladimir Putin a invitat liderii celor două Corei, Chinei și Japoniei să participe la un forum în Rusia
-
22 Iunie 2018 19:34
Președintele rus Vladimir Putin i-a adresat vineri omologului său sud-coreean Moon Jae-In invitația de a participa în septembrie la un forum economic în Rusia, la care este așteptat și premierul japonez și unde au fost invitați deja liderii chinez și nord-coreean, transmite AFP.
''Am fi bucuroși să îl vedem pe președintele sud-coreean ca invitat de onoare'' la Forumul Economic al Estului, care va avea loc în perioada 11-13 septembrie la Vladivostok, în Extremul Orient rus, a declarat Vladimir Putin la finalul unei întrevederi la Kremlin cu Moon Jae-In.
Șeful statului rus i-a invitat deja la acest forum pe liderul nord-coreean Kim Jong-Un, care nu a efectuat până acum nicio vizită în Rusia, pe președintele chinez Xi Jinping și pe premierul japonez Shinzo Abe, care a confirmat participarea la reuniunea de la Vladivostok.
După întâlnirea istorică, din luna aprilie, între Kim Jong-Un și Moon Jae-In, 'situația în regiune este în curs de a se ameliora progresiv', a estimat Putin.
El a salutat 'dorința' Phenianului și a Washingtonului de a soluționa criza dintre ele 'prin dialog și negocieri', după summitul istoric din 12 iunie între Kim Jong-Un și președintele american Donald Trump, de la Singapore.
Potrivit lui Iuri Ușakov, consilier al Kremlinului, Kim Jong-Un deocamdată nu a răspuns invitației.
Sursa: Agerpres