Vlad Țurcanu: Procuratura Generală dă dovadă de un activism public de imagine tot mai intens, pentru a atenua astfel valul de critici care o vizează în legătură cu lipsa sa de eficiență în ultimii ani
-
20 Septembrie 2021 13:48
Procurorul general Alexandr Stoianoglo apare tot mai des la rampă în ultimele săptămâni. Acesta a propus astăzi măsuri noi pentru a combate infracțiunile de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate, iar totodată susține că nu știe prea multe despre persoanele implicate în cazurile mari de corupție. Unii comentatori politici califică acest comportament al lui Alexandr Stoianoglo drept o încercare de a spăla imaginea instituției, criticată tot mai mult în ultima vreme.
Procurorul general Alexandr Stoianoglo vrea noi sancțiuni pentru șoferi prinși băuți la volan sau aflați sub influența drogurilor. Acesta a anunțat într-o conferință de presă că va înainta Guvernului o inițiativă prin care sancțiunile prevăzute de șoferii prinși băuți sau drogați la volan care au provocat accidente fără consecințe grave să fie trecute din categoria infracțiunilor penale în cea a contravențiilor.
Aceasta ar însemna ca aceștia să fie pasibili de pedeapsă sub formă de amendă, muncă neremunerată în folosul comunității sau până la 15 zile de arest contravențional. În toate cazurile, șoferii vor fi privați de dreptul de conduce mijloace de transport de la 6 luni până la 3 ani.
Totodată, procurorul general vrea ca să se instituie interdicția opririi nejustificate a vehiculului de către agentul de circulație și racordarea pragului minim de alcoolemie la standardele internaționale și regionale, pentru care conducătorul auto poate fi tras la răspundere.
Deși a prezentat inițiative pentru șoferi, totuși procurorul general spune că nu știe prea multe despre soarta persoanelor implicate și inculpate în marile dosare de rezonanță din Republica Moldova.
„Domnul Platon este anunțat în căutare internațională, în cadrul dosarului pe care îl examinează instanța de judecată, de aceea instanța de judecată prin intermediul justiției trebuie să-l anunțe în căutare. Eu nu știu unde se află dl Platon. Eu am anunțat că dosarul de huliganism împotriva dl Cavcaliuc, dosarul este terminat demult. Nu cunoaștem unde se află dl Cavcaliuc, numai de pe rețelele de socializare vedem că el deschide undeva firme”, a menționat procurorul genberal.
Comentatorul politic Vlad Țurcanu opinează că Procuratura Generală dă dovadă de un activism public de imagine tot mai intens, pentru a atenua astfel valul de critici care o vizează în legătură cu lipsa sa de eficiență în ultimii ani.
„Asistăm la o prioritizare a urgențelor specifică țărilor corupte, când în vizorul justiției nimeresc victimele colaterale ale corupției mari, cum ar fi profesorii, medicii sau șoferii în cazul de față. Cei de jos fură și încalcă legea prin diferite alte metode, nedorind să rămână în urma marilor corupție. Dacă Procuratura Generală s-ar preocupa de dosarele mari de corupție, ar descoperi că și mica corupție se diminuează. Lucrurile, se pare că, vor dura în felul acesta până când va fi instaurată o nouă conducere la procuratură, indiferent de activismul de care dă dovadă în prezent procurorul general”, a subliniat Vlad Țurcanu.
Aceasta este a treia ieșire în conferințe de presă a procurorului general în timp de o lună, deși anterior conferințele de presă ale șefului de la procuratură erau mult mai rare.